Huawei Mate 30 Pro va avea procesor Kirin 985, cu tehnologie EUV; Iată ce ştim despre CPU

3.425 ori
<b>Huawei Mate 30 Pro va avea procesor Kirin 985, cu tehnologie EUV; Iată ce ştim despre CPU</b>Cu Huawei P30 Pro la doar câteva zile distanţă, au început deja scăpările legate de viitorul model flagship, Huawei Mate 30 Pro. Acela va debuta de abia la toamnă, sau eventual la final de vară, dar deja ştim că va trece

Cu Huawei P30 Pro la doar câteva zile distanţă, au început deja scăpările legate de viitorul model flagship, Huawei Mate 30 Pro. Acela va debuta de abia la toamnă, sau eventual la final de vară, dar deja ştim că va trece la noua generaţie de CPU. E vorba despre Kirin 985, despre care avem primele detalii mai jos.

Realizat pe bază de tehnologie TSMC, acest CPU va face din Mate 30 Pro primul smartphone care foloseşte tehnologie EUV (Extreme Ultraviolet Litography). Aceasta va fi integrată pe Kirin 985, iar tehnologia EUV foloseşte lumina şi ajută la o poziţionare mai precisă a tranzistorilor, plus o creştere cu 20% a densităţii la nivel de cip. EUV va ajunge în producţia de mare volum în 2020 abia.

Pentru a realiza un asemenea CPU este nevoie de o sursă de lumină pe bază de laser/plasmă, oglinzi cu multiple straturi şi un mediu pe bază de hidrogen. Se lucrează cu litografie în vid, cu radiaţii şi materiale periculoase, deci dezvoltarea de astfel de CPU-uri e ceva mai complexa. Creşte puterea de procesare şi scade consumul între timp.

Noul Kirin va rămâne la 7 nm, trecerea la 5 nm urmând să aibă loc abia la anul. Experţii din domeniul tech consideră că de abia generaţia viitoare de produse ne va dovedi avantajele lui EUV, de la 5 nm încolo. La 7 nm nu îşi va arăta potenţialul maxim. Huawei Mate 30 Pro ar trebui să aducă 4 camere în spate, preluând mecanismele de pe P30 Pro şi oferindu-le upgrade-uri.

Posibil să păstreze acel design pătrat de la Mate 20 Pro, care a făcut o impresie aşa bună ca până şi Apple îl ia în calcul pentru iPhone XI, judecând după unele randări.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×