Huawei P Smart Z este primul telefon al chinezilor ce aduce cameră selfie pop-up; Iată-l în randări

1.780 ori
<b>Huawei P Smart Z este primul telefon al chinezilor ce aduce cameră selfie pop-up; Iată-l în randări</b>Încă din vara anului trecut am văzut pe piață numeroase companii care au mers pe abordarea unei camere selfie pop-up, asta pentru a maximiza raportul corp-ecran și pentru a scăpa de nevoia unui decupaj în ecran

Încă din vara anului trecut am văzut pe piață numeroase companii care au mers pe abordarea unei camere selfie pop-up, asta pentru a maximiza raportul corp-ecran și pentru a scăpa de nevoia unui decupaj în ecran. Vivo a făcut asta inițial iar apoi rând pe rând au intrat în horă și alți producători, chiar și Allview de curând. Următorul nume din piață ce va aduce un asemenea device se pare că va fi Huawei.

Huawei P Smart Z

Informația iese la iveală prin intermediul celor de la mobielkopen.net și aflăm faptul că Huawei P Smart Z va fi primul telefon al companiei chineze cu o asemenea cameră selfie la bord, telefon mid-range de altfel. Îl vedem în câteva randări în cadrul acestui articol și descoperim că mecanismul pop-up găzduiește un senzor frontal de 16 megapixeli.

Are un ecran Ultra FullView de 6.59 inch cu rezoluție FHD+ de 2340 x 1080 pixeli, aspect 19.5:9 al imaginii și o densitate a pixelilor de 391 ppi. Primim un procesor Kirin 710 aici, 4 GB RAM + 64 GB de stocare, slot microSD și baterie de 4000 mAh. În spate găsim o cameră duală de 16 + 2 megapixeli și telefonul mai are jack audio 3.5 mm și scanner de amprente fizic tot în spate.

Aflăm că telefonul măsoară 8.9 mm grosime și că greutatea sa este de 197 grame. Vine cu Android 9.0 Pie din fabrică și îl vom găsi pe nuanțele Midnight Black (negru), Emerald Green (verde) și Sapphire Blue (albastru) la un preț de aproximativ 210 euro. 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×