Huawei P Smart Z este cel mai nou telefon al celor de la Huawei, proaspăt anunţat oficial astăzi. Vine cu un ecran generos, de 6.59 inch şi cu o cameră selfie pop up, plus un preţ de pornire sub 300 de euro. Terminalul dispune de un ecran IPS LCD de 6.59 inch, fără vreun breton sau decupaj, dar cu o bărbie cu personalitate.
Cititorul de amprente se află în spate, iar tot spatele etalează în finisaj în două tonalităţi de culoare, în stil Google Pixel. Camera principală include un senzor de 16 megapixeli, plus unul secundar de 2 MP pentru captură de adâncime. Pentru camera selfie s-a folosit un mecanism pop up, montat în zona de sus şi care include un senzor de 16 megapixeli.
Mecanismul se ridică în doar o secundă şi a fost testat pentru a rezista la 100.000 de cicluri de ridicare şi coborâre. În plus rezistă la 12 kilograme de forţă. Primim AI şi pentru camera din spate şi cea din faţă, cu posibilitatea de a realiza retuşări de portrete şi recunoaştere de 500 de scene din 22 de categorii.
Specificaţiile arată astfel:
- Display: 6.59 inch, IPS LCD, Full HD
- CPU: Kirin 710
- RAM: 4 GB
- Stocare: 64 GB, microSD
- Baterie: 4000 mAh
- Camera: Spate: 16 MP + 2 MP; Faţă: 16 MP
- Conectivitate: 4G LTE, dual SIM, USB Type-C
- OS: Android 9.0 + EMUI 9.0
Huawei P Smart Z este afişat acum doar pe site-ul Amazon Italia, la preţul de 280 de euro. Este listat cu o perioadă de livrare de 1-2 luni şi apare şi pe Amazon Spania, deci lansarea europeană este bătută în cuie.