Huawei P20 este menţionat pentru prima oară la nivel oficial; Huawei a primit trademark-ul pentru acest nume

Autor:  | Publicat în:  Huawei 3.364 ori
<b>Huawei P20 este menţionat pentru prima oară la nivel oficial; Huawei a primit trademark-ul pentru acest nume</b>Aflăm astăzi detalii despre următorul flagship Huawei din seria P, model care aparent va fi numit P20 și pentru care firma chineză a primit deja trademark-ul. Noul telefon ar fi doar un mic upgrade din câte se vehiculează și zvonuri sosite pe Weibo

Chiar dacă suntem teoretic la multe luni distanţă de lansarea lui Huawei P20, au început să apară indicii cu privire la acest flagship. Întâi am avut detalii despre chipsetul Kirin 970, iar acum Huawei a primit trademark-ul pentru numele "P20".

Existau teorii că Huawei ar putea renunţa la gama "P" şi să treacă la o nouă modalitate de numire. Acum există ideea că firma chineză s-ar grăbi cu debutul acestui flagship, care ar fi gata chiar în trimestrul 4 al anului curent. S-ar suprapune cam mult cu Huawei Mate 10, deci cel devreme cred că îl vedem la CES 2018. Sursele care au postat pe Weibo afirmă că viitorul flagship va fi o "mică îmbunătăţire faţă de P10 Plus".

E bizar că sursele menţionează un procesor Kirin 960, 6 sau 8 GB RAM şi un ecran Quad HD de 5.7 inch, plus o baterie de 4000 mAh. Camera duala cu tehnologie Leica e la posturi. Pare cam ilogic acest setup, mai ales că procesorul Kirin 970 ar trebui să fie deja în producţie. La urma urmei va debuta pe Mate 10, care ar trebui să aducă şi un ecran edge to edge la toamnă.

P20 ar urma să aibă un ecran de 5.7 inch, integrat pe un corp compact, iar Mate 10 ar trece la aspect 18:9 pe o diagonală de 6 inch. După cum v-aţi dat seama avem multe nelămuriri şi zvonuri care se contrazic. Lucrurile vor intra pe un făgaş logic odată cu IFA 2017 şi anunţul lui Huawei Mate 10...

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×