Huawei UK afirmă că smartphone-ul P20 Lite nu va primi Android Pie; Avem însă îndoieli cu privire la această afirmație

Autor:  | Publicat în:  Huawei 3.864 ori
<b>Huawei UK afirmă că smartphone-ul P20 Lite nu va primi Android Pie; Avem însă îndoieli cu privire la această afirmație</b>Aflăm astăzi o veste la care nu ne așteptam ce-i drept, aceea că Huawei P20 Lite ar urma să nu mai primească actualizarea la Android 9.0 Pie. Informația vine din partea celor de la Huawei Mobile UK, filială care i-a răspuns unui fan pe pagina

Într-o perioadă în care toată lumea este curioasă când va sosi Android Pie pe telefonul lor aflăm o informație foarte interesantă din partea celor de la Huawei UK. Drept răspuns la întrebarea unui utilizator curios să afle când va ajunge acest release și pe al său terminal Huawei P20 Lite, filiala din UK a companiei chineze a dezvăluit că din informațiile cunoscute până în acest moment, telefonul nu va primi Android Pie.

Huawei

Deși la prima vedere am fi crezut o asemenea afirmație ținând cont de faptul că sosește din partea unui cont oficial Huawei, nu excludem posibilitatea ca în cazul de față să fie vorba doar despre un angajat care nu este pus la curent cu planurile actuale ale companiei.

Cu toate că este vorba despre un telefon mid-range, acesta este lansat în 2018 și mai presus de atât și precedentele modele Lite au primit minim un update major la Android. Huawei P10 Lite, P9 Lite, ba chiar și modelul P8 Lite au primit următoarea versiune software Android apărută de piață după debut. Așadar, aș zice că nu este cazul de panică pentru moment, motiv pentru care așteptăm detalii mai concrete din partea Huawei China.

Telefonul de față a primit recenzie și din partea noastră aici la Mobilissimo acum ceva timp, având și bune și rele. Dacă la design și cameră ne-a plăcut ce am văzut, nu același lucru am putut spune și despre baterie unde situația a fost dezamăgitoare, la fel și în cazul display-ului nu foarte luminos. La vreme review-ului criticam și prețul piperat, dar acum că sumele s-au mai așezat, telefonul devine mai interesant pentru o eventuală achiziție.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×