InFocus M810 lansat oficial În Taiwan; vine cu display Full HD de 5.5 inch și procesor quad-core Snapdragon 801

Autor:  | Publicat în:  InFocus 2.239 ori
<b>InFocus M810 lansat oficial În Taiwan; vine cu display Full HD de 5.5 inch și procesor quad-core Snapdragon 801</b>Iată că după numeroase teasere și imagini scăpate pe web, cei de la InFocus au lansat astăzi oficial în Taiwan noul lor flagship numit InFocus M810. Aflați că această companie este de fapt de origine americană, dar care în anul 2013 prin...

Iată că după numeroase teasere și imagini scăpate pe web, cei de la InFocus au lansat astăzi oficial în Taiwan noul lor flagship numit InFocus M810. Aflați că această companie este de fapt de origine americană, dar care în anul 2013 prin intermediul unui parteneriat încheiat cu FIH Mobile Ltd., o companie taiwaneză, a început lansarea de terminale mobile pe piața asiatică.

Revenind la proaspătul device lansat, remarcăm faptul că acesta este un super-telefon atât din punct de vedere al prețului, al design-ului, cât și al hardware-ului de ultimă generație. Astfel, InFocus M810 se poate bate de la egal la egal cu terminale care au făcut multă vâlvă în media în ultimul timp, cum ar fi celebrul OnePlus One, device ce a sosit și în redacția Mobilissimo.

InFocus M810

Din punct de vedere al specificațiilor tehnice, InFocus M810 ne încântă printr-un display Full HD de 5.5 inch cu o densitate a pixelilor de 403 ppi, un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 801 tactat la 2.5 GHz, 2 GB memorie RAM, 16 GB de stocare, un slot pentru carduri microSD de până la 64 GB și o baterie de 2.600 mAh.

InFocus M810 lansat oficial În Taiwan; vine cu display Full HD de 5.5 inch și procesor quad-core Snapdragon 801

La capitolul captură foto suntem întâmpinați de o cameră foto principală de 13 megapixeli cu senzor Sony Exmor R cu bliț LED și apertură F2.2 și de către o cameră secundară de 5 megapixeli. Pe partea de conectivitate dispunem de LTE 4G, Bluetooth, WiFi, NFC și un port microUSB 2.0.

InFocus M810

Acest terminal rulează Android 4.4.2 KitKat, cântărește 156 grame și măsoară 153.7 mm în lungime, 76.2 mm în lățime și doar 6.99 mm în grosime. Prețul acestui smartphone de top se va situa în jurul valorii de $330, preț la care se comercializează și OnePlus One, respectiv Xiaomi Mi4. Din păcate există slabe șanse ca acest terminal să poposească și la noi în țară, cel puțin pe căi oficiale.

InFocus M810 lansat oficial În Taiwan; vine cu display Full HD de 5.5 inch și procesor quad-core Snapdragon 801

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×