iPhone 5S ar putea avea dublul rezoluției lui Retina Display de pe iPhone 5

Autor:  | Publicat în:  Apple 1.344 ori
<b>iPhone 5S ar putea avea dublul rezoluției lui Retina Display de pe iPhone 5</b>Ne întrebam cu toții ce ne va aduce iPhone 5S în acest an și ce vor presupune inovațiile acestui terminal. Se vorbește despre o cameră mai buna, eventual un senzor de 10 sau 13 megapixeli, dar o surpriză ar putea fi rezoluția uriașă a...

Ne întrebam cu toții ce ne va aduce iPhone 5S în acest an și ce vor presupune inovațiile acestui terminal. Se vorbește despre o cameră mai buna, eventual un senzor de 10 sau 13 megapixeli, dar o surpriză ar putea fi rezoluția uriașă a ecranului, conform unei surse din China.

iPhone 5S ar putea afișa 1.5 milioane de pixeli în locul celor 730.000 de pixeli afișați acum pe iPhone 5. Diagonala de 4 inch se va păstra, iar sursele afirmă că terminalul va avea și o margine a display-ului mai subțire și că va fi livrat în luna septembrie. Acest număr de pixeli tot nu ar fi extrem de impresionant, dacă ne gândim că HTC One afișează 2 milioane de pixeli și are o densitate a pixelilor mai bună decât Xperia Z sau Samsung Galaxy S4.

Ideea este că nu știm dacă Apple poate atinge o asemenea performanță și nu avem idee ce tehnologie vor folosi pentru un astfel de display. O opțiune ar fi un panou cu o densitate a pixelilor cu 1.5 mai mare per pixel, ajungând la o rezoluție de 1704 x 960 și afișând 1.6 milioane de pixeli. Dezvoltatorii ar trebui să își adapteze aplicațiile din nou pentru rezoluția schimbată, dar asta ar fi probabil ultima grijă pentru compania din Cupertino. Credeți că vom vedea un ecran de acest gen?

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×