Prin intermediul operatorului american AT&T, cei de la Kyocera lansează astăzi smartphone-ul Hydro Shore - terminal cu preț de doar 80 dolari ce vine cu certificare pentru rezistență la apă și praf. Este vorba despre standardul IP57 ce ne promite faptul că telefonul poate rezista scufundat în apa de până la 1 metru timp de maxim 30 minute.

Ca dotări hardware avem un display de 5 inch cu rezoluție de 960 x 540 pixeli, un procesor Qualcomm Snapdragon 212 cu 4 nuclee tactate la o frecvență de 1.1 GHz, 1 GB memorie RAM și 8 GB spațiu intern de stocare. Primim un slot microSD, o cameră foto principală de 5 megapixeli cu bliț LED și autofocus, un senzor frontal de 2 megapixeli, cât și o baterie de 2160 mAh ce va oferi o autonomie de până la 11 zile în mod standby.
Kyocera Hydro Shore beneficiază de conectivitate 4G LTE, iar ca sistem de operare avem aici Android 5.1 Lollipop. Din punct de vedere al dimensiunilor, telefonul cântărește 141 grame și măsoară 139 x 72.1 x 9.9 mm în grosime. Deși specificațiile nu sunt punctul său forte, prețul de doar 80 dolari îl face perfect pentru persoanele ce doresc un device rezistent la apă fără a cheltui prea mulți bani.


