Lenovo L38111 este certificat de TENAA; Un nou telefon mid-range cu 6 GB RAM și cameră foto triplă

511 ori
<b>Lenovo L38111 este certificat de TENAA; Un nou telefon mid-range cu 6 GB RAM și cameră foto triplă</b>La scurt timp de la prezentarea flagship-ului Z6 Pro iată că agenția chineză TENAA ne aduce detalii despre un alt telefon pregătit de către Lenovo, de această dată fiind vorba despre un model mid-range

La scurt timp de la prezentarea flagship-ului Z6 Pro iată că agenția chineză TENAA ne aduce detalii despre un alt telefon pregătit de către Lenovo, de această dată fiind vorba despre un model mid-range. Produsul apare menționat cu numele de cod L38111 și deja există speculații cu privire la faptul că am putea avea de-a face cu varianta standard Lenovo Z6, cu toate că design-ul nu pare a indica așa ceva. 

Lenovo L38111

Din listarea TENAA iese la iveală că telefonul vine cu ecran FHD+ de 6.3 inch și decupaj picătură în zona superioară, cu procesor octa-core de 2.2 GHz și în următoarele configurații: 3 GB RAM + 32 GB stocare, 4 GB RAM + 64 GB stocare, respectiv 6 GB RAM + 128 GB de stocare - toate oferind la pachet un slot pentru carduri microSD de până la 256 GB.

Telefonul are baterie de 3930 mAh integrată la interiorul unei carcase cu grosime de 7.9 mm și greutate de 163 grame. Primim o cameră foto selfie de 16 megapixeli, iar în spate un setup triplu de 16 + 8 + 8 megapixeli. Acest smartphone rulează din fabrică Android 9.0 Pie și este așteptat într-o mare varietate de culori după cum urmează: negru, verde, roșu, mov, gri, auriu, argintiu, alb și albastru.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×