Ultimele zile ne-au adus numeroase lansări din zona smartphone, lansări ce continuă să vină din China. Spre exemplu astăzi vedem un nou model de buget echipat cu ecran 18:9 și anume telefonul numit Lenovo S5. Acesta se remarcă prin dotări destul de atractive în raport cu prețul de comercializare și avem parte de un design ce ne amintește de OnePlus 5T, fiind vorba despre o carcasă unibody metalică arătoasă.
Avem parte de un ecran IPS LCD de 5.7 inch cu rezoluție FHD+ de 2160 x 1080 pixeli și aspect 18:9, iar la interior dăm peste procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 625. Telefonul vine cu 3 sau 4 GB de RAM și spațiul de stocare variază între 32, 64 și 128 GB în funcție de variante pentru care se optează.
Primim și o baterie de 3000 mAh, scanner de amprente în spate și o cameră frontală de 16 megapixeli cu funcții de înfrumusețare la pachet. O cameră duală de 13 megapixeli se află în spate și aflăm că unul dintre acești senzori este de tip monocrom, în vreme ce senzorul secundar este unul RGB cu deschidere f/2.2. Lenovo S5 va debuta pe piața chineză din 23 martie și prețurile le vedeți mai jos:
- 3 GB RAM + 32 GB stocare - 157 dolari
- 3 GB RAM + 64 GB stocare - 189 dolari
- 4 GB RAM + 128 GB stocare - 236 dolari