Începutul lunii iulie este marcat de temperaturi uriașe în temometre dar și de multe lansări în zona smartphone. După ce în ultimele 24 ore am văzut debutând noi device-uri precum Xiaomi Mi CC9, Mi CC9 Meitu, Mi CC9e, dar și pe Vivo iQOO Neo, acum ne pregătim pentru lansarea lui Lenovo Z6 - telefon ale cărui dotări ies în totalitate la iveală astăzi și nu oricum, ci printr-o postare oficială a companiei.
Știam deja că acest smartphone are rezervat un procesor Snapdragon 730, un ecran OLED de 6.39 inch cu decupaj picătură în zona superioară, dar și că va sosi cu 3 camere foto în spate. Setup-ul foto ne-a fost detaliat anterior și interesantă este funcția de captură cu zoom optic 2x, respectiv zoom hybrid 8x.
Specificații Lenovo Z6:
- Display: 6.39 inch, OLED, FHD+, HDR10, 600 nits luminozitate
- Procesor: Snapdragon 730
- Memorie: 8 GB RAM + 128 GB stocare, slot microSD
- Cameră selfie: 16 mpx
- Cameră spate: 24 mpx (f/1.8) + 8 mpx (telephoto) + 5 mpx (wide)
- Baterie: 4000 mAh, încărcare la 15W
- Altele: 4G LTE, USB-C, jack audio, scanner de amprente în display
Toate dotările device-ului vă sunt listate mai sus și vă amintim că lansarea sa este programată pentru data de 4 iulie, adică chiar mâine. Rămâne să mai aflăm prețul și dacă sunt șanse să îl vedem și pe alte piețe sau nu, în afară de China.


