Gama de terminale ZUK este pe cale să primească un nou membru în cursul zilei de mâine când producătorul chinez Lenovo are pregătit un eveniment de presă special. Noul terminal despre care vorbim în cazul de față se va numi ZUK Edge și după cum aflam de curând el va sosi la pachet cu dotări de flagship veritabil precum un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 821 și cu un chip de 6 GB memorie RAM.
Pe lângă aceste dotări se așteaptă ca handset-ul să aducă un scanner de amprente u-Touch de nouă generație, urmând a se renunța la butonul home fizic ce permitea această metodă de autentificare. Se vorbește despre un scanner de amprente ultrasonic plasat sub display, un detaliu ce ne duce direct cu gândul la noul senzor Synaptics ce poate scana amprente chiar prin sticla panoului frontal.
Dacă într-adevăr va fi vorba despre o asemenea introducere vom afla chiar mâine, zi în care vor ieși la iveală și prețurile, respectiv restul specificațiilor hardware pe care telefonul le adoptă.