LG G3 va avea o cameră Exmor RS Sony și va folosi un procesor Snapdragon 805

Autor:  | Publicat în:  LG 1.495 ori
<b>LG G3 va avea o cameră Exmor RS Sony și va folosi un procesor Snapdragon 805</b>Noi detalii despre hardware-ul lui LG G3 au apărut pe web, după ce în această săptămână am văzut imagini cu carcasa sa și ce se ascunde sub ea. Vă reamintesc că acest telefon ar trebui să debuteze pe 27 mai, deci nu mai avem mult de...

Noi detalii despre hardware-ul lui LG G3 au apărut pe web, după ce în această săptămână am văzut imagini cu carcasa sa și ce se ascunde sub ea. Vă reamintesc că acest telefon ar trebui să debuteze pe 27 mai, deci nu mai avem mult de așteptat.

Sursa informațiilor de azi afirmă că G3 va avea un procesor Snapdragon 805 și 3 GB RAM, iar ecranul său va fi unul de 5.5 inch, cu rezoluție de 1440 x 2560 pixeli. Nimic spectaculos până acum și nimic din ce nu știam deja. Ei bine, aflați ca noutate ca în spatele telefonului se va afla o cameră de 13 MP cu senzor Sony IMX 214 Exmor RS, același de pe OnePlus One, cu diferența că modelul de pe LG G3 are parte și de OIS+, adică stabilizare optică îmbunătățită.

Camera mai vine cu o lentilă F/2.0, iar telefonul este dotat și cu 32 GB stocare, slot microSD și o baterie de 3200 mah. în cele din urmă, carcasa sa va fi fabricată din plastic și nu metal, cum speculăm cu câteva zile în urmă. Aparent LG ar fi testat și o versiune Snapdragon 801 cu ecran Full HD a acestui model, ceea ce ne duce cu gândul la acel zvon care afirmă că vom avea și versiuni mai ieftine ale acestui model.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×