Xiaomi lucrează din greu la MIUI 9 de ceva vreme, fiind cazul ca şi acest release să primească în sfârşit funcţiile moderne din Android 7.0. Ultima versiune lansată oficial a fost MIUI 8.2 în februarie, iar acum MIUI 9 urmează. Azi avem indicii despre funcţionalitatea noului OS.
Creatorul seriei Redmi ar fi trimis din greşeală un email către dezvoltatorii de aplicaţii, în care face referire la funcţiile split screen şi picture in picture. Toate telefoanele Xiaomi cu Android 7.0 Nougat la bord vor primi noile funcţii odată cu MIUI 9. Ne referim aici la modele ca Xiaomi Mi 6, Mi 5c, Redmi Note 5, dar şi Mi MIX sau Mi Note 2.
Chiar şi modelele cu Android Marshmallow vor avea parte de aceste opţiuni. În aprilie Xiaomi pornea un sondaj pe forumul oficial MIUI, legat de implementarea modului split screen, iar 80% din cei chestionaţi au bifat că doresc această funcţie. MIUI 9 ar trebui să debuteze în a doua jumătate a acestui an. Zvonurile afirmă că noua versiune de MIUI mai aduce şi suport pentru quick reply din notificări, mod Doze optimizat, optimizare mai bună a RAM-ului, aplicaţii cu cont dual şi verificarea identităţii apelantului.



