Mobicast 107: Lansarea în România a lui Samsung Galaxy S7, S7 Edge, teaser Android N, extindere rețea Digi Mobil şi comentarii despre Oscar 2016

Autor:  | Publicat în:  Mobicast 717 ori
<b>Mobicast 107: Lansarea în România a lui Samsung Galaxy S7, S7 Edge, teaser Android N, extindere rețea Digi Mobil şi comentarii despre Oscar 2016</b>Fiindcă suntem la final de săptăm&acirc;nă a venit şi momentul obişnuitului Mobicast, videocast şi podcast ajuns la ediţia 107. Azi vorbim despre lansarea lui Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge &icirc;n Rom&acirc;nia, teasere apărute pentru Android N,...

Fiindcă suntem la final de săptămână a venit şi momentul obişnuitului Mobicast, videocast şi podcast ajuns la ediţia 107. Azi vorbim despre lansarea lui Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge în România, teasere apărute pentru Android N, extinderea Digi Mobil ca acoperire şi comentam pe larg premiile Oscar 2016.

Aflaţi că avem o avalanşă de telefoane în teste, ceea ce e şi o veste bună pentru voi, pentru că asta înseamnă şi concursuri în plus. Puteţi câştiga un Allview X3 Soul Mini sau un Allview P8 Energy Mini foarte curând. Mai testam şi primul telefon cu ecran 4K, Sony Xperia Z5 Premium, care are câteva aspecte controversate, dar şi o cameră bună.

Apoi a sosit şi Utok Q5 GT, unul dintre cele mai accesibile modele pe care le-am testat în ultima vreme, plus Samsung Galaxy A7 2016, care a avut ceva bug-uri enervante la prima vedere, dar are un design foarte arătos. Mai testam şi Allview X3 Soul, cu un sasiu metalic subţire şi elegant şi dotări destul de bune. În plus tocmai a sosit şi Lenovo Vibe X3 să întregească paleta de noutăţi.

Vă informăm şi că vom fi prezenţi prin colegul Claudiu Sima la lansarea lui Huawei P9, care va avea loc la Londra pe 6 aprilie. Telefonul e aşteptat să aibă 4 variante, cu diferite cantităţi de RAM şi chipset-uri diferite şi a primit multe randări şi scăpări hands on în ultima vreme. Va avea un scanner de amprente în spate, camere duale de 12 MP, posibil cu lentila Leica, plus un ecran Full HD de 5.2 inch.

În ultima săptămână am avut şi o premieră prin debutul lui Vivo Xplay 5, primul model de telefon cu 6 GB RAM la bord. El are şi un ecran Quad HD de 5.5 inch, procesor Snapdragon 820 şi camera de 16 megapixeli. Ecranul are muchii curbate lateral în stil Galaxy S7 Edge şi Galaxy S6 Edge, iar în fata găsim o cameră de 8 MP. Dotările includ 128 GB stocare, acustica HiFi 3.0, baterie de 3600 mAh şi va exista şi o variantă a acestui handset cu 4 GB RAM şi procesor Snapdragon 652, la preţ de 565 dolari.

Modelul Ultimate este cel cu 6 GB RAM şi costă 655 dolari. Android N a primit între timp un teaser de la un oficial Google, Hiroshi Lockheimer, care a făcut aluzie pe Twitter la algele japoneze Nori, folosite la multe feluri de mâncare. Totuşi, ele nu constituie un deşert, iar Google îşi numeşte release-urile Android după deserturi. Android Nutella e numele de cod favorit şi ar putea fi prezentat la I/O 2016 pe final de lună mai, împreună cu un posibil Nexus VR, funcţii extra VR incluse în Android şi o unificare cu Chrome OS.

Se speculează şi legat de un nou design pentru zona de notificări din Android, care unifica Quick Settings cu notificările, pentru a ne scuti de un swipe în plus. HTC One M10 a primit şi un teaser video, care e axat pe dedicaţia echipei HTC de a lucra la acest model. Între timp au apărut şi randări clare cu acest model, care arata sinceri să fim oribil... Sperăm că leaksterii să se înşele sau să fie o campanie de dezinformare HTC, altfel noul flagship va fi o dezamăgire mare, cel puţin că design.

Vestea săptămânii este lansarea lui Samsung Galaxy S7 şi S7 Edge în România, în cadrul unui eveniment desfăşurat în Bucureşti, la clubul Fratelli pe 3 martie. Acolo am participat eu şi Claudiu Sima, dar şi foarte mulţi bloggeri, membri ai presei şi parteneri Samsung. Am avut parte de 3 ecrane de prezentare, în faţă şi lateral, plus oficiali precum Joseph Kim, preşedintele Samsung România, care a făcut introducerea şi Cristian Cojocaru, Head of Mobile Division Samsung România, care a vorbit despre produse.

Ele încep să fie livrate de pe 8 martie şi ştiţi deja probabil tot ce e de ştiut despre telefoane. Am avut şi o zonă specială de teste VR, cu un scaun dedicat, care se mişcă şi headset-urile conectate la o aplicaţie ce simulă un rollercoaster. Au fost şi invitaţi cărora li s-a făcut rău, din câte am văzut. Cam puţine telefoane erau expuse, ce e drept, dar am avut ocazia să văd în acţiune o aplicaţie dezvoltată de romani, care urmăreşte primele interacţiuni ale unui utilizator cu Galaxy S7 şi creează o reprezentare 3D sub formă de galaxie, preluând datele de la giroscop, legate de modelele de mişcare ale telefonului în mână.

O idee foarte interesantă, dar mai degrabă demonstrativa decât utilă. În cele din urmă, iPhone 5SE sau iPhone SE a primi noi concepte şi scăpări şi am văzut şi o presupusă fotografie cu ambalajul. Telefonul ar sosi pe 22 martie, cu un sasiu metalic, ecran de 4 inch, 1 GB RAM şi procesor Apple A9. Camera să nu va ieşi în relief, teoretic, telefonul va avea scanner Touch ID, camera de 12 sau 8 MP şi noi variante de culoare.

Tot atunci ar sosi şi iPad Air 3, care va fi de fapt iPad Pro 9.7 inch, aparent cu camera de 12 MP cu captura video 4K, ceea ce mă duce şi cu gândul la un ecran 4K. Trecem la secţiunea FAIL şi WIN, FAIL-ul fiind dedicat pentru 3 produse care sunt bune la prime vedere, dar au şi ceva probleme. Întâi e jocul Assassin's Creed Identity, care e distractiv, dar are bug-uri grafice, apoi Samsung Galaxy A7 2016, care e excelent la baterie şi design, dar are bug-uri de ecran în UI-ul camerei şi apoi Sony Xperia Z5 Premium, care se supraîncălzeşte şi are luminozitate scăzută, deşi e destul de performant şi are cameră bună.

Pe partea de WIN avem faptul că Digi Mobil renunţa la serviciul de roaming naţional în câteva zone din ţară, precum Bucureşti sau Timişoara, unde datorită lucrărilor de extindere a reţelei, acoperirea e acum completă şi nu mai e nevoie de roaming naţional via Vodafone. Începând de pe 2 martie a fost luată această măsură şi extinderea reţelei a fost confirmată. Înţelegem acum de ce Telekom a avut o atitudine belicoasă în ultima vreme, simţind ameninţarea rivalului.

Am trecut apoi la întrebări, cu menţiunea că am fi dorit să vă răspundem şi pe forum, dar am remarcat că nu aţi pus întrebări noi. Cei care pun întrebări acolo au prioritate! Pe YouTube aţi pus 77 de întrebări, printre care şi "cum pun cele 4 capturi pentru concurs?", dacă voi anula vreodată un concurs şi dacă am auzit de misiunea din Far Cry 3 în care se aude Skrillex în fundal. Am făcut o recomandare între Galaxy Note 4 şi iPhone 6, am vorbit despre aplicaţia S Health şi aţi aflat ce aş schimba eu la LG G5 şi anume bateria.

Am urât la mulţi ani unui utilizator, aţi aflat ce părere am despre vorbitul vulgar şi dacă fac review la Badland 2, care e doar pe iOS deocamdată. Am mai discutat şi despre sosirea lui Clash Royale, despre o ofertă foarte bună pentru PS3 plus jocuri pe OLX şi despre câştigătorii premiilor Oscar. Am încheiat constatând că noul joc Far Cry Primal se desfăşoară în Carpaţi, cu zeci de mii de ani în urmă.

În secţiunea Diverse am vorbit despre Oscaruri, disecând fiecare categoria şi premianţii. Di Caprio îşi merită premium după 6 nominalizări, dar nu neapărat pentru rolul ăsta, cât pentru Aviatorul. Îl vedem mai degrabă pe Fassbender din Steve Jobs luând premiul. Apoi Spotlight nu merită "cel mai bun film", ci poate Mad Max sau Revenant. Spotlight e un film despre jurnalişti din Boston, care au investigat preoţii ce au abuzat de copii în SUA, numărul de cazuri fiind înfricoşător de mare.

Problema e că filmul e foarte static şi deşi dialogurile sunt bune, e surprinzător de rece ca emoţie. Am vorbit şi despre Brie Larson, câştigătoarea trofeului pentru "cea mai bună actriţă", unde nu prea am avut multe de zis, nevăzând concurentele ei la treaba: Jennifer Lawrence în Joy sau Câte Blanchett în Carol. M-a bucurat că Mad Max a luat atât de multe premii Oscar pentru costume, sunet, editare şi altele şi m-a intrigat premiul pentru efecte speciale al lui Ex Machina. Poate îl merită Star Wars sau Mad Max mai mult...

Am încheiat discutând despre Dinamo - Steaua din Cupa României, încheiat cu un anost zero la zero şi cu un joc foarte slab. Am văzut doar o bară a stelei şi 2 ocazii pentru Dinamo, deşi am prins doar a doua repriză, în prima fiind la evenimentul Samsung. Am mai vorbit şi despre jocul Clash Royale, pe bază de cărţi şi o bară de energie plus 3 turnuri şi despre noul hamburger McDonald's Clubhouse, care schimbă chiflă cu una gen hotdog şi adăugă şi rucolă la interior.

Acesta a fost Mobicast 107 şi ne reauzim la 108, dar până atunci ne găsiţi pe site, forum, Twitter, Facebook, Google+ şi YouTube.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×