Spy Shop Black Friday 2017

MWC 2012 & premiul Mobilissimo.ro - astăzi standul Samsung din Barcelona - se miza mult pe Galaxy Note, LTE, terminalele noi (Video)

Autor:  | Publicat în:  MWC 1.251 ori
<b>MWC 2012 & premiul Mobilissimo.ro - astăzi standul Samsung din Barcelona - se miza mult pe Galaxy Note, LTE, terminalele noi (Video)</b>încă o zi, încă un concurs la Mobilissimo.ro și încă o descriere detaliată a standului Samsung de la MWC 2012. Vedeți mai jos și filmarea trimisului nostru, Zsolt, care v-a prezentat direct din Barcelona impresii despre standurile marilor...

încă o zi, încă un concurs la Mobilissimo.ro și încă o descriere detaliată a standului Samsung de la MWC 2012. Vedeți mai jos și filmarea trimisului nostru, Zsolt, care v-a prezentat direct din Barcelona impresii despre standurile marilor companii de acolo. Standul Samsung părea la fel ca în anul trecut, cel puțin de departe.

De îndată ce vizitatorul se apropia se vedeau și schimbările. Ei bine, anul trecut vedeta clară era Samsung Galaxy S II, dar în acest an nu există un flagship adevărat care să capteze atenția cu adevărat, deci popularitatea se împarte intre câteva noi modele. Mi s-a părut că per total Galaxy Note beneficia de cea mai mare acoperire și reclama, după cum se vede și în clip, terminalul fiind prezent pe mai toate bannerele, atât în varianta inițială, cât și cea nouă de 10.1 inch.

Standul Samsung de la Mobile World Congress 2012 din Barcelona

Câteva zone în care se realizau portrete au fost realizate, cu câte un artist cu băscuța desenând cu ajutorul unui S Pen pe modelele Galaxy Note de diferite dimensiuni. Portretele erau gratuite, dar dura ceva până să fie gata, iar rezultatul era spectaculos. Standul Samsung era dominat de puritate, de alb, de lumină și de o spațiere rezonabilă a produselor. Diferențele între zone erau clare, astfel că aveai de ales între o zonă enterprise, una de divertisment, una axată pe Note și funcțiile sale, eventual cabina dedicată lui Samsung Galaxy Beam, telefonul cu proiector proaspăt anunțat.

Standul Samsung de la Mobile World Congress 2012 din Barcelona

Observați și în clip că am intrat în acea cabină, în care se vedea proiecția realizată cu ajutorul lui Beam într-o atmosferă intimă. în restul standului erau expuse toate terminalele Samsung populare ale ultimelor luni. Am putut vedea și o replică a unei clase de școală, cu bănci și cu îndemnul să folosim terminalele Samsung pentru a imita experiența educațională la nivel modern. Per total pot spune că Samsung știe să își expună marfa, iar angajații prezenți la stand au fost mereu prompți și au fost oferit detalii complete.

Deși în acest an nu am avut parte de vreo conferință specială sau de vreo lansare de anvergură, Samsung a făcut o impresie bună. Iată totuși ce a lansat Samsung în cadrul evenimentului din Barcelona, într-o listă de clipuri hands-on pe care Zsolt le-a realizat la stand:

Samsung Galaxy Note 10.1 este un soi de Galaxy Tab 10.1 cu un S-Pen, în vreme ce Samsung Galaxy Tab 2 10.1 este o tbleta cu dotări destl de modeste, care include un CPU dual core de 1 GHz, 16/32GB memorie internă și un display PLS TFT de 10.1 inch, cu rezoluție de 1280 x 800 pixeli. Samsung Galaxy Beam este singurul produs cu adevărat interesant, un telefon dotat cu un proiector, ecran Super AMOLED de 4 inch, CPU dual core de 1 GHz și camera de 5 MP. Si iata de dragul comparatiei cum a fost lansarea din 2011.

Cadou Mobilissimo stand Samsung

Aici vedeți și cum se realizează un portret pe Galaxy Note în detaliu. Personal consider că în perioada următoare o să vedem și ceva uimitor de la Samsung, care probabil a dorit să aștepte lansarea noului iPad și toate lansările de la MWC, pentru a trece la atac luna viitoare cu Samsung Galaxy S III și un Galaxy Tab quad core cu rezoluție 2500 x 1600. în ce privește concursul de azi, regula retweet-ului, share-ului și a dovezii rămâne valabilă, dar azi avem din păcate doar un singur pix breloc, adus de Zsolt din Barcelona. Am solicitat premii și PR-ului Samsung din România, dar cum nu am primit nimic... Nokia, HTC, LG, ASUS Microsoft și Google au contribuit totuși la inițiativele noastre, deci se poate.

Multe standuri au fost puține au rămas! Rămâneți pe Mobilissimo.ro pentru premii mai mari, urmează Microsoft si Google!

BLACK FRIDAY 2017! (Live Blogging)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×