"Botezul" noului OS al celor de la Palm a fost unul mai greu decat v-ati imagina, de vreme ce un nume pentru acest sistem de operare refuza sa apara, desi stirile despre acesta erau destul de multe. Actualul Nova si-a facut aparitia pe site-uri ca palminfocenter sub denumiri ca Palm OS 2, POS II, POX, Palm's Palm OS, ALPOS sau chiar Palm OS Mobile Professional Ultimate Treo.
Din fericire reprezentantii site-ului anterior mentionat au gasit o sursa interna Palm care le-a confirmat un singur nume, final si utilizabil de catre comunitatea virtuala: Nova. Data de lansare a acestuia este inca subiect de discutii la cel mai inalt nivel al Palm, dar se pare ca Nova va fi pus la dispozitia developerilor intr-o forma sau alta catre finalul acestui an. Exista de asemenea si surse din interiorul companiei care afirma ca Nova este la ora actuala testat si prezentat ca demo pe un terminal Palm nelansat inca, purtand numele de cod Zeppelin.
Conform acelorasi surse (foarte deschisa comunicarea cu Palm, nu credeti?) se pare ca aceasta companie isi va anunta viitorii parteneri si developeri din cadrul proiectului Nova undeva la jumatatea lui 2008. Se pare ca data reala cand Nova isi va incepe functionarea pe terminale Palm din comert va fi februarie 2009, deci procesul de development mai are o cale lunga pana la a finisa pachetul de softuri.