Spy Shop Black Friday 2017

Noul CEO BlackBerry speră să evite concerdierile În masă, prezice revenirea pe profit până În 2016

Autor:  | Publicat în:  BlackBerry 917 ori
<b>Noul CEO BlackBerry speră să evite concerdierile În masă, prezice revenirea pe profit până În 2016</b>De abia ne obișnuisem cu Thorsten Heins și iată că acum trebuie să ne adaptăm la strategia noului CEO BlackBerry, John Chen. El are încredere în viitorul companiei pe care o conduce și a făcut recent câteva declarații cu privire la planurile...

De abia ne obișnuisem cu Thorsten Heins și iată că acum trebuie să ne adaptăm la strategia noului CEO BlackBerry, John Chen. El are încredere în viitorul companiei pe care o conduce și a făcut recent câteva declarații cu privire la planurile canadienilor.

în cadrul unei discuții cu un grup de analiști și reporteri Chen a menționat că următorul an va fi critic pentru BlackBerry, el fiind un an al investițiilor. Aparent există un contract cu Foxconn gata să fie pus în aplicare, iar BlackBerry va face tot posibilul să evite concedierile pe viitor, după ce a pierdut deja mii de angajați în ultimul an.

Chen se așteaptă ca în 2015 compania să fie la un punct neutru cu finanțele și să ajungă pe profit prin 2016, sau chiar înainte. Acest oficial a fost numit CEO interimar inițial, pentru că apoi funcția să devină permanentă. Chen a mai menționat că BlackBerry va crea un centru tehnologic în Washington, care îi va permite să colaboreze cu clienții din Ministerul de Apărare și alți parteneri oficiali de acest gen.

Discuția cu analiștii a fost încheiată cu șeful BB afirmând că firma nu va renunța la tastaturi prea curând, mai ales că există clienți care apreciază această metodă de input pe un BlackBerry.

Smart TV Philips 43PUS6162/12, 108 cm, Ultra HD 4K + Tastatura Logitech K400 Plus, Wireless, USB, Negru (CADOU) ▶▶▶ 975 lei
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×