OnePlus 5T ar putea costa tot 499 euro în varianta de bază precum modelul actual OnePlus 5

526 ori08-11-2017
OnePlus 5T ar putea costa tot 499 euro în varianta de bază precum modelul actual OnePlus 5

De curând am aflat faptul că OnePlus 5T se va lansa pe data de 16 noiembrie în cadrul unui eveniment din New York, telefon care va oferi un display 18:9 cu rezoluție Full HD+ și alte dotări high-end. Am aflat și mare parte dintre specificațiile sale hardware și astăzi reușim să aflăm și ceva detalii despre preț.

Informațiile vin din partea publicației TechRadar.com care ar fi pus mâna pe câteva documente ale operatorului britanic O2. Aici se menționa aparent faptul că OnePlus 5T va păstra același preț precum cel practicat la ora actuală pentru OnePlus 5. Asta înseamnă că varianta cu 64 GB de stocare va costa 499 euro, iar cea cu 128 GB suma de 559 euro.

Desigur nu putem băga mâna în foc că așa se va întâmpla în realitate, asta pentru că odată cu trecerea la un nou design și la un panou 18:9 cresc și costurile de producție pentru firma asiatică. În cazul în care sumele nu se schimbă, este o veste tare bună pentru consumatori. Aflăm cum stau lucrurile săptămâna viitoare!

Via: pocketnow.com
Taguri: OnePlus OnePlus 5T Pret Zvon Speculatie

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.