Telefoanele cu senzori foto "invizibili" vor deveni realitate; OnePlus confirmă sosirea tehnologiei pe viitoare terminale

530 ori16-01-2020
Telefoanele cu senzori foto "invizibili" vor deveni realitate; OnePlus confirmă sosirea tehnologiei pe viitoare terminale

În cadrul târgului de tehnologie CES 2020 din Las Vegas cei de la OnePlus au dezvăluit un concept interesant de smartphone numit OnePlus Concept One - telefon ce dispune de o tehnologie specială prin care camera foto din spate devine invizibilă. Așa cum vă informam în articolul din momentul lansării, este vorba despre o sticlă electrocromică care își schimbă culoarea/transparența și ascunde astfel senzorii foto.

Este o tehnologie cu rol cosmetic, dar sunt și implicații de care am putea beneficia la nivel foto - această sticlă servind și pe post de filtru de polarizare. Vorbim astăzi încă o dată despre această tehnologie pentru că nimeni altul decât Pete Lau, CEO OnePlus a confirmat în cadrul unui podcast TheVerge faptul că va oferi soluția de "cameră invizibilă" pe viitoare flagship-uri din portofoliu.

Nu s-a oferit un timeline al debutului, cu toate că oficialul a declarat că suntem aproape de un astfel de produs comercial. Din cauza complexității acestei tehnologii, compania chineză va trebui să realizeze mai multe teste și să adune suficient feedback pentru perfecționarea sistemului.

Sursa: theverge.com
Taguri: OnePlus Camera invizibila Tehnologie Confirmare CEO OnePlus Pete Lau OnePlus Concept One Sticla electrocromica

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.