Iată că astăzi, după numeroase teasere din partea celor de la Oppo, noul cameraphone Oppo N3 a fost lansat oficial în cadrul unui eveniment ce a avut loc în Singapore. Din câte am aflat și prin intermediul scăpărilor din ultimul timp, Oppo N3 dispune de o cameră foto rotativă de 16 megapixeli ce este acționată electric.
Acest senzor are o mărime de 1/2.3”, o apertură f/2.2 și utilizează lentile Schneider Kreuznach certificate, fiind capabil de o rotație la 206 grade. De asemenea, aflăm că această cameră se mișcă automat în modul de captură panoramă, acest tip de fotografie ajungând până la rezoluția de 64 megapixeli.
Spre deosebire de modelul Oppo N1, succesorul său aduce acum un display ceva mai mic, și anume un panou Full HD de 5.5 inch. Printre alte dotări regăsim un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 801 (MSM8974AA) tactat la 2.5 GHz, 2 GB memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare și o baterie de 3.000 mAh ce dispune de tehnologia de încărcare rapidă VOOC.
Astfel, prin intermediul acestei tehnologii, ne vom putea încărca telefonul de la 0 la 75% în doar 30 minute, sau în cazul în care suntem pe fugă, vom obține 2 ore de autonomie în doar 5 minute de încărcare. Din punct de vedere al dimensiunilor, Oppo N3 cântărește 192 grame și măsoară 161.2 mm în lungime, 77 mm în lățime și 9.9 mm în grosime.
De asemenea, pe lângă funcțiile mai sus amintite, Oppo N3 aduce la pachet și un senzor pentru amprente ce este situat pe partea din spate a terminalului, cât și sistemul de operare Android 4.4 KitKat și interfața Color OS. Potrivit celor de la Oppo, acest nou smartphone va ajunge pe piață la un preț de 649$ fără contract, urmând ca data de lansare comercială să fie comunicată ulterior.