În lumea telefoanelor de lux, primul nume care ne vine în minte este Vertu. Dar pe lângă această companie se mai află și nume interesante ca Gresso, producător ce astăzi dă startul vânzărilor pentru 3 modele din gama Gresso Regal, și anume R1 (carcasă din titan), R2 și R3, telefoane cu carcase din titan și inserții de aur de 18K, respectiv Regal Gold.
Primul dintre acestea ne oferă o carcasă realizată din titan, în timp ce versiunile R2 și R3 aduc la pachet o carcasă din titan cu inserții de aur de 18 K (alb/galben) și un strat de protecție PVD prin care se oferă o rezistență sporită. Și în cazul modelului Regal Gold regăsim carcasa din titan, inserții din aur galben, dar și un start PVD de culoare aurie aplicat pe spate.

Spre deosebire de alte terminale de lux existente pe piață, noile device-uri Regal aduc o carcasă cu grosime de doar 8.8 mm, dimensiune ce le oferă titlul de cele mai subțiri smartphone-uri de lux de pe piață.

Aflați că dezvoltarea unei astfel de carcase din titan durează aproximativ 8 ore prin intermediul unor echipamente high-tech, și alte 3 ore de prelucrare manuală. Cât despre specificații, toate cele 3 modele de mai sus sosesc cu display Full HD de 5 inch protejat de Gorilla Glass, procesor quad-core de 1.5 GHz și 2 GB RAM.
Avem la dispoziție 32 GB spațiu intern de stocare, o cameră frontală de 5 megapixeli, un senzor foto principal de 13 megapixeli și doar conectivitate 3G. Prețurile pentru noile terminale Gresso Regal încep de la 3000$ și se opresc la 6000$ pentru versiunea de top cu aur galben de 18K, numită Regal Gold.




