Redmi Note 7 este acum oficial cu procesor Snapdragon 660 și cameră de 48 mpx; Vine la un preț incredibil de bun

2.444 ori
<b>Redmi Note 7 este acum oficial cu procesor Snapdragon 660 și cameră de 48 mpx; Vine la un preț incredibil de bun</b>Fix cum era programat, astăzi a venit și momentul lansării lui Redmi Note 7 - primul smartphone ce face parte din noul sub-brand Redmi care de acum funcționează pe post de brand independent. Noul device impresionează plăcut atât la capitolul

Fix cum era programat, astăzi a venit și momentul lansării lui Redmi Note 7 - primul smartphone ce face parte din noul sub-brand Redmi care de acum funcționează pe post de brand independent. Noul device impresionează plăcut atât la capitolul design, cât și prin raportul preț-specificații după cum veți afla în rândurile de mai jos. Avem și o galerie generoasă de imagini pe care o puteți admira în cadrul acestui articol! 

Xiaomi Redmi Note 7

Începem să vorbim despre design, acolo unde putem spune că terminalul se prezintă chiar bine ținând cont de segmentul de buget din care face parte. Avem un corp unibody cu ramă metalică și spate din sticlă colorată în nuanțe precum roz gradient, albastru, respectiv negru și un panou frontal cu decupaj subtil de tip "picătură" în zona superioară.

Xiaomi Redmi Note 7

Device-ul vine echipat cu un ecran IPS LCD de 6.3 inch ce oferă rezoluție FHD+ și protecție Gorilla Glass 5, cu procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 660 AIE și cu soluție grafică Adreno 512. Primim o baterie de 4000 mAh cu suport pentru încărcare rapidă Quick Charge 4.0, un port USB Type-C, ba chiar și un port audio 3.5 mm.

Xiaomi Redmi Note 7 se remarcă și la capitolul foto acolo unde primim o cameră selfie de 13 megapixeli, respectiv o cameră duală de 48 + 5 megapixeli în spate. Senzorul de 48 megapixeli dispune de tehnologie Quad-Bayer și oferă rezultate deosebite mai ales la fotografierea imaginilor de 12 megapixeli cu pixeli de 1.6μm și HDR în timp real. Filmează FHD cu stabilizare electronică și avem și un mod special de captură nocturnă. 

Smartphone-ul este deja disponibil la precomandă în China, urmând ca livrările să înceapă din 15 ianuarie. Configurațiile alături de prețuri vă sunt prezentate mai jos, cu mențiunea că toate variantele au slot microSD!

  • 3 GB RAM + 32 GB stocare: 130 euro
  • 4 GB RAM + 64 GB stocare: 155 euro
  • 6 GB RAM + 64 GB stocare: 180 euro

Material Video Promovat:

Samsung Galaxy Active 2 LTE Unboxing și Setup, plus activare Orange Number Share

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×