Zilele trecute o publicaţie din Coreea de Sud a oferit detalii despre Galaxy Z Fold 5 şi faptul că ar putea include un slot pentru stylus. Aceeaşi sursă a menţionat în treacăt planurile Samsung pentru telefoanele pliabile ale viitorilor ani, coroborate cu aşteptările legate de Apple. Se pare că un oficial Samsung e convins că Apple va lansa primul său dispozitiv pliabil în 2024.
Samsung e cea mai în măsură să ştie planurile Apple, deoarece are toate şansele să producă acel panou de ecran pliabil. Alternativele ar fi LG Display sau BOE Display, dar nu e sigur că vor prinde contractul. Atenţie şi la formulare, "dispozitiv pliabil", deci nu neapărat telefon. Poate o tabletă, poate un laptop pentru a încerca marea cu degetul întâi. Analistul Ming-Chi Kuo a prezis recent ca un iPhone sau iPad pliabil ar putea apărea chiar în 2023. Ulterior şi-a schimbat predicţia vorbind despre un device pliabil care va sosi în jurul anului 2025.
Creatorul seriei Galaxy are totuşi conexiuni şi surse mai bune decât Kuo, având în vedere că furnizează celor de la Apple 82% dintre ecranele AMOLED folosite pe seria iPhone 14 şi 100% dintre panourile folosite pe iPhone 14 Pro Max. LG Display pune la bătaie 12% dintre ecrane, iar 6% dintre panouri vin de la BOE. Astfel, începem să avem mai mare încredere în Samsung când face predicţii de genul. Samsung însăşi tot lucrează la un laptop sau o tabletă pliabilă, deci lansarea să va fi un reper pentru ce va face Apple.
Conform publicaţiei sud coreene The Elec, Samsung se aşteaptă la o creştere anuală de 80% a pliabilelor până în 2025. Compania s-a întâlnit cu furnizorii pe final de octombrie pentru a pune la cale producţia viitoarelor modele pliabile. Avansul celor de la Samsung e deja considerabil, deci Apple va trebui să inoveze serios pentru a cuceri piaţa.