Samsung Exynos 990 versus Snapdragon 865: bătălia procesoarelor care vor face legea în 2020, de la Galaxy S11 încolo

3.946 ori
<b>Samsung Exynos 990 versus Snapdragon 865: bătălia procesoarelor care vor face legea în 2020, de la Galaxy S11 încolo</b>În ultima săptămână Qualcomm şi-a prezentat procesorul flagship pe următorul an, Snapdragon 865. Se va duela cu Samsung Exynos 990, deja anunțat oficial de ceva vreme. Ce e drept ambele vor ajunge pe Galaxy S11

În ultima săptămână Qualcomm şi-a prezentat procesorul flagship pe următorul an, Snapdragon 865. Se va duela cu Samsung Exynos 990, deja anunțat oficial de ceva vreme. Ce e drept ambele vor ajunge pe Galaxy S11, în funcţie de regiunea de pe glob, iar mai jos găsiţi o comparaţie a cipurilor acestora.

Va reamintesc că Snapdragon 865 va fi văzut doar pe Galaxy S11 care ajunge în SUA şi China, iar la noi ajunge cu Exynos 990. Pe SD865 o să îl vedem totuşi pe o sumedenie de alte telefoane flagship, de la LG G9 la Xiaomi Mi 10 şi multe alte modele. Ambele procesoare au 4 nuclee Cortex A55, doar că Snapdragon-ul plusează cu 4 nuclee Cortex A77, în vreme ce Exynos 990 are două nuclee custom Exynos M5 şi două nuclee mai vechi Cortex A76.

Ce au în comun?

Ambele procesoare vin cu suport pentru filmare 8K la 30 FPS. Ambele sunt realizate pe baza procesului 7 nm EUV şi ambele au NPU pentru AI. Suportă rezoluţii de ecran până la 4K şi stocare UFS 3.0, dar şi RAM LPDDR5.

Exynos 990 vs Snapdragon 865

Ce e diferit?

Pe lângă nucleele de mai sus, Snapdragon 865 vine cu suport pentru ecrane cu rată de refresh de până la 144 Hz, dar Exynos 990 rămâne la 120 Hz. De asemenea, Snapdragon-ul oferă suport pentru camere cu rezoluţii de până la 200 MP, iar Exynos merge până la 108 megapixeli.

Şi modemul 5G e puţin mai generos, cu viteze teoretice de download de până la 7.5 Gbps la Qualcomm şi 7.35 Gbps la Samsung. În realitate diferenţele resimţite de utilizator vor fi minime spre zero.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×