Samsung Galaxy S II și Galaxy Tab 2 anunțate oficial: iată detalii

9.628 ori13-02-2011
Samsung Galaxy S II și Galaxy Tab 2 anunțate oficial: iată detalii

După o săptămână întreagă de scăpări și zvonuri, Samsung a confirmat în sfârșit smartphone-ul Galaxy S II și tableta Galaxy Tab 2. Imagini de la debutul terminalelor puteți vedea mai jos, însoțite de detalii despre aceste gadgeturi.

Se pare că speculațiile de ieri au fost reale, iar Samsung Galaxy S II vine cu un procesor dual core de 1GHz, plus un display Super AMOLED WVGA de 4.3 inch. Terminalul este cu adevărat cel mai subțire smartphone din lume, cu o grosime de doar 8.49mm, mai puțin decât cea de 8.7mm a lui Sony Ericsson Xperia Arc.

Noul Galaxy S cântărește 116 grame, suportă conectivitate HSPA+, WiFi 802.11 b/g/n și Bluetooth 3.0. în partea din spate a telefonului se află o cameră de 8MP, capabilă de captură video full HD, iar handsetul oferă 16 sau 32GB spațiu de stocare. în ce privește noua tabletă Galaxy Tab, aceasta încorporează un display touch de 10.1 inch, cu rezoluție de 1280 x 800 pixeli și rulează Android 3.0 Honeycomb. Dotările sale includ o cameră de 8MP capabilă de captură video HD și difuzoare duale cu surround.

Vom reveni cu imagini ale acestor produse de la MWC!

Samsung Galaxy S II și Galaxy Tab 2 anunțate oficial: iată detalii

Samsung Galaxy S II și Galaxy Tab 2 anunțate oficial: iată detalii

Sursa: samsunghub.com
Taguri: Samsung Samsung Galaxy S2 Galaxy S2 Samsung Galaxy Tab 2 Galaxy Tab 2 MWC 2011 MWC 2011 Samsung

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.