Snapdragon 865 va oferi un boost de 20% la capitolul performanță comparativ cu SD855; Aflăm specificațiile noului cipset Qualcomm

1.238 ori
<b>Snapdragon 865 va oferi un boost de 20% la capitolul performanță comparativ cu SD855; Aflăm specificațiile noului cipset Qualcomm</b>Așa cum am aflat recent, cei de la Qualcomm au programat pentru finalul acestui an o conferință specială intitulată Snapdragon Tech Summit ce are loc în perioada 3-5 decembrie, în Maui, Hawaii. La fața locului vor fi prezentate

Așa cum am aflat recent, cei de la Qualcomm au programat pentru finalul acestui an o conferință specială intitulată Snapdragon Tech Summit ce are loc în perioada 3-5 decembrie, în Maui, Hawaii. La fața locului vor fi prezentate rezultatele financiare ale companiei dar și noi soluții CPU, printre care și procesorul flagship Snapdragon 865 care deja se află prezent pe un smartphone din China numit 8848 Titanium M6

Snapdragon 865

În așteptarea acestui eveniment avem ocazia ca astăzi să aflăm câteva detalii despre Snapdragon 865, procesul pe care îl vom găsi în 2020 pe flagship-uri precum OnePlus 8 Pro, LG G9 ThinQ, dar și pe Galaxy S11 și Xiaomi Mi 10. Potrivit unui leaker chinez, acest nou procesor este dezvoltat pe baza procesului Samsung EUV de 7nm și va sosi atât în variante cu modem 4G, cât și în versiuni cu modem 5G.

Specificații Snapdragon 865:

  • 1x nucleu Cortex-A77 de 2.84 GHz
  • 3x nuclee Cortex-A77 de 2.42 GHz
  • 4x nuclee Cortex-A55 de 1.8 GHz

Pe partea de specificații, noul procesor va oferi un nucleu principal ARM Cortex-A77 tactat la 2.84 GHz, 3x nuclee Cortex-A77 de 2.42 GHz și 4x nuclee Cortex-A55 de 1.8 GHz. Din spusele zvonacului, Snapdragon 865 ar urma să ofere un boost de 20% la nivel de performanță comparativ cu Snapdragon 855, dar și 20% boost la performanța GPU grație lui Adreno 650.

Mai știm că procesorul va oferi suport pentru memorii RAM LPDDR5, dar și o dublare a capabilităților de machine learning și de procesare a imaginilor. Ne convingem pe 3 decembrie dacă într-adevăr așa vor sta lucrurile, zi în care sosesc cel mai probabil și primele benchmark-uri!

Material Video Promovat:

Teste acoperire și viteză 5G în București prin Speedtest Ookla, în rețeaua Orange

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×