Sony Xperia XZ Pro are toate şansele să fie unul dintre primele flagship-uri cu procesor Snapdragon 845 anunţate luna viitoare la MWC 2018. Până atunci vedem ce zvonuri mai apar despre acest viitor flagship Sony, informaţiile provenind de această dată din China.
Reţineţi că numele de XZ Pro nu este bătut în cuie şi ce ştim despre el în acest moment e că vine cu un ecran OLED de 5.7 inch, cu rezoluţie 4K şi muchii înguste. Are aspect ratio 18:9 aparent şi o cameră duală în spate, abordare la care Sony nu a trecut până acum, în ciuda trendului tot mai des întâlnit. Acea cameră duală ar include un senzor de 18 MP cu pixeli de 1.33 microni şi un senzor de 12 MP, cu pixeli de 1.38 microni.
În față vom găsi o cameră de 13 megapixeli pentru selfie. La bord avem după cum scriam mai sus noul procesor Qualcomm Snapdragon 845, împreună cu 6 GB RAM, până la 128 GB stocare şi toate acestea într-un corp rezistent la apă şi praf în regim IP68. Există şi o baterie de 3420 mAh aici, iar sursele vorbesc despre un preţ de aproximativ 758 de euro. Ne intrigă faptul că ecranul este un OLED de această dată şi mai puţin faptul că are rezoluţie 4K, cu care deja ne-am obişnuit pe Sony-uri.
E bizar faptul că există speculaţii ce plaseza telefonul în magazine de abia la vară după prezentarea de la MWC... Ce e drept şi Xperia XZ Premium a sosit cam târziu anul trecut.



