Dintr-un roadmap al companiei Nokia ajuns pe web în iunie anul trecut pe web, aflam și despre existența a două terminale de tip flagship numite Lumia Cityman, respectiv Talkman. După preluarea departamentului devices de către Microsoft, se pare că și unele dintre aceste proiecte au fost păstrate.
Vorbim despre cele două device-uri amintite mai sus, terminale care ar putea fi lansate până la sfârșitul acestui an. Astăzi, prin intermediul unor noi zvonuri descoperim câteva dintre specificațiile acestor modele. Aflăm că Lumia Cityman va aduce un display QHD de 5.7 inch, 3 GB memorie RAM, un procesor octa-core Qualcomm, și 32 GB spațiu de stocare.
La pachet se va afla o baterie de 3.300 mAh, un slot pentru carduri microSD, o cameră foto selfie de 5 megapixeli și un senzor principal de 20 megapixeli care cel mai probabil va sosi cu lentile Carl Zeiss și suport pentru captură 4K.
Celalalt flagship pregătit de Microsoft, Talkman, va fi o versiune ceva mai compactă cu display QHD de 5.2 inch, procesor hexa-core Qualcomm, 3 GB memorie RAM și 32 GB spațiu de stocare. Va fi prezentă o baterie de 3.000 mAh și un slot pentru carduri microSD. Posibil ca aceste terminale să ajungă pe piață sub numele Lumia 940, respectiv Lumia 940 XL.