Xiaomi Black Shark 2 devine oficial: telefon nou de gaming cu 12 GB RAM

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 792 ori
<b>Xiaomi Black Shark 2 devine oficial: telefon nou de gaming cu 12 GB RAM</b>Xiaomi Black Shark 2 a devenit oficial astăzi, după câteva săptămâni de scăpări, teasere şi speculaţii. Este cel mai nou telefon de gaming de pe piaţă, al treilea produs de gaming de la Xiaomi, după Black Shark şi Black Shark Helo

Xiaomi Black Shark 2 a devenit oficial astăzi, după câteva săptămâni de scăpări, teasere şi speculaţii. Este cel mai nou telefon de gaming de pe piaţă, al treilea produs de gaming de la Xiaomi, după Black Shark şi Black Shark Helo. Acesta propune două configurații şi vine cu un design ce arată că armura unui robot dintr-un joc SF.

Xiaomi Black Shark 2

Nu e foarte diferit de ce ofereau predecesorii săi ca design şi are şi efecte de iluminare RGB pe spate, ca PC-urile de gaming. Terminalul are memorie specială LPDDR4X dual channel la 2133 MHz pentru extra performanţă, cel mai nou CPU Snapdragon şi primul sistem de răcire "direct touch multilayer liquid cooling", care acoperă toate zonele calde şi tine temperatura procesorului cu 14 grade mai jos.

Xiaomi Black Shark 2

Iată cum arată specificaţiile sale:

  • Display: 6.39 inch, AMOLED, 19.5:9, 2340 x 1080
  • Procesor: Qualcomm Snapdragon 855, GPU Adreno 640
  • RAM: 8 GB, 12 GB
  • Stocare: 128 GB, 256 GB
  • Camera: Spate: 12 MP (F/1.7) + 12 MP (F/2.2)) cu zoom optic 2X
  • Faţă: 20 MP
  • Baterie: 4000 mAh, Quick Charge 4.0
  • OS: Android Pie
  • Conectivitate: X+2 Antenna, 4G, USB Type-C, Bluetooth 5.0

Xiaomi Black Shark 2

Telefonul sosește în variantele de culoare Shadow Black şi Frozen Silver, iar el se poate cumpăra deja în China. Ca şi maşinile Tesla, telefonul are un Ludicrous Mode, care amplifică în mod semnificativ performanţa, pentru frame rate mereu ridicat. Ecranul OLED de la bord are latență ultra scăzută, de doar 43.5 ms.

A debutat şi un controller care se clipsează pe corpul telefonului în stil Nintendo Switch şi se numeşte GamePad 3.0. Telefonul se poate conecta şi la un display via HDMI devenind consolă de jocuri. Preţurile pornesc de la 420 de euro în China.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×