Eram aproape convinși de faptul că pe data de 27 septembrie cei de la Xiaomi urmează a ne prezenta smartphone-urile Mi 5s și Mi Note 2 - terminale despre care am aflat numeroase informații în ultimele câteva săptămâni. Totuși, o postare venită astăzi pe platforma chineză Weibo chiar din partea celor de la Xiaomi, indică faptul că în realitate nu va exista un model de smartphone numit Mi 5s.

Acesta ar fi un raspuns dat de către companie ca urmare a unor numeroase întrebări pe care publicul le avea pe platforma de socializare cu privire la varianta upgrade a flagship-ului din acest an. Vestea de astăzi aduce în discuție și probabilitatea ca evenimentul pregătit de către chinezi să ne aducă de fapt doar un singur terminal mobil - unul ce ar putea fi cunoscut drept Xiaomi Mi Note S.
Este încă neclar ce ne rezervă evenimentul programat pentru ziua de 27 septembrie, dar ar trebui ca Xiaomi să înceapă distribuirea unor materiale teaser în zilele ce urmează - imagini care teoretic ar urma să ne ofere câteva indicii cu privire la produsul sau produsele ce vor fi lansate. Ultimele speculații apărute în mediul online indicau un display cu tehnologie Force Touch pentru Xiaomi Mi 5s, 6 GB RAM și un procesor SD821.


