Xiaomi Mi Mix 3 devine oficial cu mecanism slider și screen to body ratio de 93.4%; Are 10 GB RAM și o variantă 5G

Autor:  | Publicat în:  Xiaomi 2.657 ori
<b>Xiaomi Mi Mix 3 devine oficial cu mecanism slider și screen to body ratio de 93.4%; Are 10 GB RAM și o variantă 5G</b>Dis-de-dimineață pentru noi cei de la Xiaomi au anunțat lansarea smartphone-ului Xiaomi Mi Mix 3, terminal ce face trecerea la un nou stil de design prin adoptarea unui mecanism de tip slider pentru camera selfie. Descoperiți din rândurile

Astăzi în cadrul unui eveniment matinal pentru noi cei de la Xiaomi au anunțat lansarea smartphone-ului Mi Mix 3, o evoluție serioasă pentru modelul predecesor ce adoptă noul trend cu mecanism slider pentru camera frontală. Prin această abordare crește raportul screen to body și totodată se renunță la camera frontală plasată în partea de jos până acum pe toate modelele din seria Mix. Aflați în continuare ce alte dotări aduce device-ul!

Design și Display

Grație noului design adoptat în cazul de față, Xiaomi Mi Mix 3 este denumit drept un smartphone full-screen având un ecran cu diagonală de 6.39 inch și rezoluție Full HD+ ce ocupă 93.4% din întreaga suprafață a panoului frontal. Apropo de ecran după cum bănuiam, Xiaomi face trecerea de la tehnologia IPS LCD la cea AMOLED, fapt ce nu poate decât să ne bucure în cazul de față unde ecranul este centrul atenției.

Mi Mix 3

Referitor la mecanismul slider, acesta este unul magnetic care potrivit producătorului chinez va funcționa fără probleme pentru aproximativ 300.000 cicluri de închidere-deschidere. Acționarea se realizează manual și în zona de deasupra ecranului din mecanismul slider vom regăsi camera selfie duală și alte componente asociate.

Xiaomi Mi Mix 3

Prin gestul de deschidere slide putem răspunde la apeluri, realiza un selfie, acționa o secțiune de shortcut-uri rapide, sau anumite aplicații. De asemenea, putem personaliza sunetul pe care telefonul îl redă la deschiderea închiderea mecanismului slider.

Hardware

La capitolul hardware după cum era de așteptat, Xiaomi Mi Mix 3 beneficiază de cele mai bune componente, de la procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 845 și până la cei 10 GB RAM disponibili pe varianta specială numită  The Palace Museum Edition, aceasta fiind și cea mai scumpă totodată. 

Se oferă variante cu 128 și 256 GB de stocare UFS 2.1 și din păcate nu primim suport microSD. Acest telefon nu aduce un scanner de amprente integrat în ecran, astfel că va trebui să ne mulțumim cu un senzor clasic regăsit în partea din spate și asta într-o zonă ce va fi ușor de accesat cu degetul. 

Cameră

Un alt aspect important este cel al camerei foto, acolo unde primim câte un modul dual în față și în spate. Cel frontal găzduit de mecasnismul slider este compus dintr-un senzor principal Sony IMX576 de 24 megapixeli și un senzor secundar de 2 megapixeli. Se oferă aici pixeli de 1.8 micron, detecție a scenelor pe bază de AI, funcția iluminare de studio AI, dar și funcția Bokeh Dinamic. 

Xiaomi Mi Mix 3

Cât despre camera din spate, aceasta este compusă dintr-un senzor principal Sony IMX363 de 12 megapixeli cu deschidere f/1.8, lentile wide, pixeli de 1.4 micron, stabilizare optică a imaginii și tehnologie Dual Pixel Autofocus. Senzorul secundar este unul Samsung S5K3M3+ de 12 megapixeli cu deschidere f/2.4, pixeli de 1.0 micron și bokeh.

Xiaomi Mi Mix 3

Camera principală a telefonului a fost deja testată de către cei de la DxOmark, obținând pe această cale un scor de 103 puncte - creștere ușoară de la cele 99 puncte primite de camera lui Mi Mix 2s. Aflați și că telefonul de față oferă suport pentru captură video 960fps slow-motion și că se oferă aici un mod de captură nocturnă similar cu cel de pe Huawei P20 Pro prin care putem realiza fotografii deosebite fără trepied, doar ținând telefonul în mână. 

Baterie și conectivitate

Ajungem și la aspectul baterie acolo unde primim o unitate de 3200 mAh care la prima vedere nu impresionează ținând cont de diagonala oferită în cazul de față. Vestea mai bună este că Xiaomi oferă în cazul de față și încărcare rapidă grație tehnologiei Quick Charge 4.0+, dar și suport pentru încărcare wireless.

Xiaomi Mi Mix 3

Apropo de acest tip de încărcare, la pachet compania chineză include și un încărcător wireless de 10W. În materie de conectivitate acest telefon ne oferă suport 4G LTE, dual-GPS, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac dual-band, Bluetooth 5.0 și un port USB-C reversibil la bază.

Preț și disponibilitate

Xiaomi Mi Mix 3

Aveți mai jos o listă a sumelor practicate pentru noul Mi Mix 3, cu precizarea că modelul cu 10 GB RAM este varianta specială pe care Xiaomi o numește The Palace Museum Edition ce vine pe o nuanță de albastru închis și cu un logo special auriu. Precomenzile încep de astăzi, iar livrările din 1 noiembrie. Cât despre varianta cu suport 5G, aceasta urmează a fi lansată în primul trimestru din 2019.

  • 6 GB RAM + 128 GB stocare - 415 euro
  • 8 GB RAM + 128 GB stocare - 455 euro
  • 8 GB RAM + 256 GB stocare - 505 euro
  • 10 GB RAM + 256 GB stocare - 630 euro
⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×