Xiaomi Mi Mix 3 se lansează pe 25 octombrie! Ar putea fi primul smartphone cu 10 GB RAM din lume și cu suport 5G

625 ori16-10-2018
Xiaomi Mi Mix 3 se lansează pe 25 octombrie! Ar putea fi primul smartphone cu 10 GB RAM din lume și cu suport 5G

În ziua în care Huawei se pregătește pentru lansarea lui Mate 20 Pro iată că cei de la Xiaomi decid să dezvăluie și primele teasere asociate lui Mi Mix3, telefon cu mecanism slider pentru cameră ce are un debut programat pentru data de 25 octombrie. Avem parte de câteva materiale promoționale foarte interesante, printre care și unul care face aluzie la posibilitatea ca Mi Mix 3 să ofere 5G și 10 GB RAM.

Xiaomi Mi Mix 3

Avem și teasere care confirmă prezența mecanismului slider care ar putea conține doar camera frontală, nu și pe cea din spate precum am avut în cazul lui Oppo Find X. Se remarcă și faptul că panoul frontal aduce muchii foarte înguste în jurul ecranului și o surpriză ar fi aceea dacă Xiaomi a reușit să reducă la maxim și marginea de jos, lucru pe care doar Apple l-a făcut până acum.

Mi Mix 3

Din punct de vedere al dotărilor hardware așteptăm aici un ecran AMOLED cu diagonală de peste 6.4 inch, până la 10 GB RAM, procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 845 și variante cu până la 512 GB de stocare flash. Va avea și încărcare wireless, încărcare rapidă, baterie generoasă de minim 4000 mAh și desigur cameră duală în spate.

Mi Mix 3

Sursa: WEIBO.COM Via: neowin.net
Taguri: Xiaomi Xiaomi Mi Mix 3 Mix 3 Data lansare Debut Pret Specificatii Telefon 5G Telefon 10 GB RAM 10 GB RAM

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.