Xiaomi Redmi 6 Pro prezentat în randări oficiale înaintea lansării de săptămâna viitoare

1.044 ori
<b>Xiaomi Redmi 6 Pro prezentat în randări oficiale înaintea lansării de săptămâna viitoare </b>Pe data de 25 iunie cei de la Xiaomi pregătesc introducerea pe piață a smartphone-ului Redmi 6 Pro, primul telefon din zona de buget al chinezilor care va adopta un design cu decupaj în partea de sus. Înaintea acestei lansări avem ocazia să

Doar câteva zile ne mai despart de lansarea smartphone-ului Xiaomi Redmi 6 Pro și iată că nici măcar firma producătoare nu pare a-și păstra entuziasmul, dezvăluind încă de pe acum imagini oficiale cu noul telefon. Ne sunt prezentate în cazul de față toate variantele de culoare în care este așteptat dispozitivul cu breton, iar pe deasupra avem ocazia să vedem și principalele elemente ce țin de capitolul design.

Xiaomi Redmi 6 Pro

În spate remarcăm același stil pe care Xiaomi l-a folosit și pe Redmi Note 5, în vreme ce panoul frontal implică o serie de schimbări precum apariția unui decupaj în partea de sus. Rolul acestui element nu se explică, astfel că firma chineză urmează doar un trend în cazul de față, oferindu-le și celor cu buget restrâns un telefon cu breton precum pe flagship-uri.

Xiaomi Redmi 6 Pro

Pe lista de dotări vom avea un ecran de 5.84 inch cu aspect 19:9 și rezoluție Full HD+, un procesor octa-core (posibil Snapdragon 625), cameră frontală de 5 megapixeli și în spate o cameră duală de 12 megapixeli cu suport pentru captura bokeh. Vor exista versiuni cu 2, 3 sau 4 GB de RAM și spațiul de stocare în funcție de varianta aleasă va fi de 16, 32 sau 64 GB.

Xiaomi Redmi 6 Pro

Nu va lipsi nici slot microSD și telefonul se va prezenta la apel cu o baterie generoasă de 4000 mAh și cu un scanner de amprente în partea din spate. Vom primi doar port microUSB v2.0 și Android 8.0 se va afla la posturi. Zvonurile indică un preț de sub 200 dolari pentru acest nou terminal. 

Material Video Promovat:

Samsung Galaxy Active 2 LTE Unboxing și Setup, plus activare Orange Number Share

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×