Cu 3 zile înaintea lansării oficiale iată că smartphone-ul Xiaomi Redmi S2 își face deja apariția la precomandă și nu oricum, ci în varianta globală vândută de către retailerul chinez AliExpress.com. Descoperim astfel o serie de imagini oficiale cu produsul în cauză și totodată aflăm care sunt dotările hardware, respectiv prețul estimativ de comercializare pentru această variantă mai accesibilă de Mi 6X.
Știam deja că design-ul va fi 99% identic celui purtat de către Mi 6X, modificarea principală fiind reprezentată de către folosirea unor benzi din plastic mai subțiri pentru antenele din spate. Suntem informați că telefonul vine cu ecran IPS LCD de 5.99 inch ce oferă rezoluție HD+ (1440 x 720 pixeli) și aspect 18:9, respectiv cu un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 625.
Are și 3 GB de RAM, 32 GB de stocare flash și un slot pentru carduri microSD la bord ce este binevenit. Mai regăsim și o cameră selfie de 16 megapixeli, iar în spate o cameră duală cu senzor principal de 12 megapixeli și senzor secundar de 5 megapixeli ce facilitează captura cu efect bokeh. La interior vom găsi o baterie de 3080 mAh și Android 8.1 Oreo va rula aici.
Prețul estimativ indicat de către AliExpress este cuprins între 159 și 187 dolari.


-horz_592x228.jpg)
