Xiaomi Redmi Note 8T vine cu un MIUI 11 bazat pe Android 9.0 Pie care arată cam aşa cum l-am lăsat şi pe alte telefoane Xiaomi testate de-a lungul anului. Pe cel mai din stânga homescreen găsim un agregator, cu scurtături, tool-uri, o aplicaţie de luat notiţe, un calendar şi aplicaţiile cele mai utilizate, toate grupate împreună.
Video-review Xiaomi Redmi Note 8T, secțiunea OS & UI & UX & APPS
Multitasking-ul se face cu aplicaţiile dispuse pe 2 coloane şi aici găsim şi un foarte util Cleaner, dar şi shortcut spre Split Screen, pentru a împărţi ecranul în două şi a folosi două aplicaţii simultan. Dacă ciupim ecranul sau îl ţinem apăsat vom accesa zona de wallpaper, widget-uri şi setări legate de layout. Widget-urile mi se pare curate, aerisite, transparente, mult mai arătoase şi elegante decât la MIU 10. Facem un swipe în jos din bară de sus şi găsim notificările şi Quick Settings, de unde putem da drumul imediat şi la Dark Mode, Do Not Disturb sau o captură video de ecran.
Şi aici totul este alb, curat, bine organizat. Zona Settings este aerisită, fără chenare în plus şi opţiuni sparte în prea multe sub opţiuni. Am ajuns şi la securitate, de care se ocupă cititorul de amprente din spatele telefonului. Mi s-a părut precis şi rapid, deşi e mititel şi plat, poate uneori greu de găsit prin pipăit. Mai avem şi deblocare facială (dar fără senzorul extra facial necesar). Săpând în setări am mai găsit şi Dual Apps, care îţi permite să rulezi 2 conturi diferite pe o aplicaţie (Whatsapp/ Messenger), dar şi Quick Ball (un widget plutitor pe ecran) şi opţiuni legate de navigare prin gesturi şi utilizarea cu o singură mână.
În mod inedit am găsit până şi o funcţie care curăţă difuzoarele, producând un sunet special care prin vibraţii "aruncă" tot praful şi particulele din difuzoare sau grila lor. Mai avem şi Digital Wellbeing pentru a vedea cât timp petrecem în aplicaţii şi dacă exagerăm cu dependenţa digitală. Avem şi Game Turbo pentru o optimizare mai bună a resurselor pentru jocuri, dar şi Second Space, pentru a simultan un "al doilea telefon pe telefonul tău".
Nu avem app drawer aici (dar vine cu MIUI 11.1 cu Android 10), iar pe lista de aplicaţii preinstalate avem nume utile ca Notes, Compass sau Cleaner.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (cupon -3%: QUICK202)află prețul
- 🛒 Celaflă prețul
- 🛒 IT Galaxyaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul














