Ultimele telefoane midrange lansate de Nokiaau fost modelele Nokia 6.2 şi Nokia 7.2, care au debutat la IFA 2019, la Berlin. Acestea aveau multe dotări în comun şi design similar, doar că Nokia 6.2 era modelul mai "lite" dintre cele două. Costă 1.022 lei la evoMAG, vine cu o cameră triplă şi dotări midrange, iar telefonul este unul bazat pe Android One. L-am scos din cutie mai jos.
Disponibil pe nuanţele "Ceramic Black" şi "Ice", telefonul are în cutie cu un încărcător, cablu USB-C, căşti, manual şi cheiţa pentru SIM. Handsetul măsoară 8.3 mm în talie şi cântăreşte 180 de grame. Încărcătorul este unul de 10W, iar trecând la designul lui Nokia 6.2, este clasică combinaţie de sticlă şi metal. Avem o ramă metalică, între două panouri din sticlă, iar camera din spate e protuberantă şi are un modul rotund ca pe vremea lui Lumia, dar mai mic.
Telefonul are un breton picătură şi are formatul şi mărimea identică cu Nokia 7.2. Prima impresie e că este un telefon alunecos şi că o să aibă nevoie de husă. E inedită amplasarea LED-ului pentru notificări în butonul Power, dar şi faptul că primim buton dedicat fizic pentru Google Assistant. La bordul telefonului se află un ecran de 6.3 inch IPS LCD cu rezoluţie de 2280 x 1080 pixeli şi suport HDR10.
La procesor avem un compromis, un CPU ceva mai vechi, Snapdragon 636 de 14 nm, dar care se ţine încă bine. Avem şi 3 sau 4 GB RAM şi 32, 64 sau 128 GB stocare, alături de slot microSD. Bateria este o unitate de 3500 mAh, iar la capitolul cameră, găsim un senzor de 8 MP în faţă pentru selfie. În spate avem o cameră triplă, cu următorul setup:
- 16 MP, cameră principală, deschidere F/1.8, PDAF
- 8 MP, cameră ultra wide
- 5 MP, cameră Bokeh
Avem şi bliţ LED şi filmare 4K, plus o interfaţă minimalistă şi simplă a camerei. Nokia 6.2 vine cu jack audio, WiFi dual band, Bluetooth 5.0, NFC şi GPS, dar şi radio FM şi port USB-C jos. Are cititor de amprente în spate şi rulează un Android Pie curat, stock şi imaculat. Android One înseamnă că va primi rapid actualizări Android 2 ani şi actualizări de securitate pe 3 ani.
Galerie foto unboxing Nokia 6.2
Testăm telefonul şi revenim cu impresii. Îmi amintesc că Nokia 6 a fost apreciat de noi, dar Nokia 6.1 a avut şi ceva neajunsuri, nesimţindu-se ca un upgrade destul de mare de la 6. Să vedem acum 6.2-ul..
Nokia 6.2, prețuri actualizate
- evoMAG
- QuickMobile (cupon -3%QUICK202)
- eMAG
- Altex
- Compari.ro