Samsung Galaxy Fold Unboxing: revenirea pliabilului, corectat şi mai ieftin pe plan local decât mă aşteptam (Video)

1.177 ori
<b>Samsung Galaxy Fold Unboxing: revenirea pliabilului, corectat şi mai ieftin pe plan local decât mă aşteptam (Video)</b>Vreau să începe acest material cu un mea culpa: pe parcursul recenziei şi unboxing-ului lui Samsung Galaxy Fold, am tot repetat că va avea preţ de aproximativ 12.000 de lei. Se pare că m-am înşelat şi de fapt e ceva mai

Vreau să începe acest material cu un mea culpa: pe parcursul recenziei şi unboxing-ului lui Samsung Galaxy Fold, am tot repetat că va avea preţ de aproximativ 12.000 de lei. Se pare că m-am înşelat şi de fapt e ceva mai jos de atât, pe la 9500 de lei, cel puţin aşa a apărut la eMAG și Altex pe 5 decembrie. Acestea fiind spuse, primul pliabil pus în vânzare în România este aici, iar Samsung Galaxy Fold pare a-şi fi rezolvat necazurile primei generaţii de la început de an. Îl scoatem din cutie mai jos şi avem primele impresii.

Ca să fac un mic timeline, produsul era anunţat prin februarie, după ce un prototip ascuns de huse fusese prezentat chiar din noiembrie 2018. Prin aprilie trebuia să ajungă în magazine, dar reviewerii iniţiali au descoperit că i se cojea şi scotea prea uşor protecţia şi era prea uşor să intre scame în balama. Samsung a reacţionat rapid, având deja experienţa rezolvării de crize de la Galaxy Note 7 şi a amânat lansarea, pentru a corecta telefonul pliabil.

Samsung Galaxy Fold Unboxing

Practic avem pe mână varianta 2.0, care se vinde în România începând din această săptămână. În cutia telefonului, care e de fapt vreo 3 cutii puse una în altă găsim o interesantă husă din Kevlar, în 2 piese. Se clipsează uşor pe telefon şi are şi un strat adeziv. E chiar acel Kevlar din vestele anti glonţ, nu doar imitaţie. Avem şi un încărcător de 15W, cheiţa SIM, manual şi cablu USB-C. Există şi adaptor de la USB-C la USB-A, pentru a îţi transfera datele, dar şi o pereche de Samsung Galaxy Buds, cea mai nouă versiune.

Samsung Galaxy Fold

Aceste căşti se pot încărca pe spatele lui Galaxy Fold, prin alimentare wireless inversă. Telefonul măsoară 15.5 mm închis şi 6.9 mm deschis, cântărind şi 263 de grame. Dacă staţi să te gândeşti puţin nu e chiar mult, când iPhone 11 Pro Max sare de 240 de grame cu o husă mai solidă pe el. Disponibil pe nuanţe ca Space Silver/Cosmos Black/ Marţian Green şi Astro Blue, telefonul se pliază spre interior, ceea ce oferă un grad sporit de protecţie ecranului cel mare, când telefonul e închis.

Samsung Galaxy Fold

Apropo de ecran cel mare, cel pliabil este un Dynamic AMOLED de 7.3 inch, cu rezoluţie de 2152 x 1536 pixeli. La exterior avem un ecran mai mic, de 4.6 inch, un Super AMOLED cu rezoluţie de 1680 x 720 pixeli. Procesorul este un Snapdragon 855 şi avem şi 12 GB RAM alături de el, dar şi stocare UFS 3.0 de 512 GB. Nu apare vreun slot microSD totuşi. Mai avem şi difuzoare stereo cu Dolby Atmos şi o baterie de 4380 mAh, împărţită în două segmente, de 2280 şi 2100 mAh aproximativ. La camere lucrurile devin interesante, pentru că în spate avem fix camera lui Galaxy S10+ (12 MP diafragmă variabilă + 12 MP telephoto + 16 MP ultrawide), iar în faţă, în acel breton camera selfie duală de pe S10+ (10 MP + 8 MP).

Samsung Galaxy Fold

Diferenţa e că mai primim încă o cameră selfie deasupra ecranului extern, una de 10 MP. Cititorul de amprente se află lateral, sub butonul Power/Bixby, iar la conectivitate primim clasicele USB-C, WiFi a/b/g/n/ac/ax, GPS, NFC şi Bluetooth 5.0. Telefonul rulează Android Pie cu One UI aplicat peste şi deja văd că are şi Live Focus Video de la Note 10 după o actualizare. Am păstrat pentru final poate cel mai interesant aspect: ce s-a schimbat de la Galaxy Fold-ul din primăvara la acesta.
 

E vorba de 3 aspecte, conform celor de la Samsung, plus unul constatat de mine:

  1. Protecţia de ecran a fost "trasă" sub muchiile ecranului, pentru a nu mai fi uşor de decojit
  2. Balamaua are capace acum, pentru a nu intra scame şi mizerie
  3. Balamaua este mai discretă
  4. Gol mai mic între cele două suprafeţe de ecran pliat, parcă

Trebuie să vă spun şi că DA, se simte acel pliu cu ecranul deschis, când treci cu degetul peste el şi DA, se vede pliul pe un fundal de ecran alb (dar nu mereu). Prima impresie a fost totuşi de o inginerie fantastic de migăloasă, cu mecanism de închidere/deschidere pe bază de magneţi şi arcuri şi un format cu care m-am obişnuit mai repede decât aş crede. Mai multe detalii o să aflaţi în recenzie. 

Samsung Galaxy Fold, prețuri actualizate:

Samsung Galaxy Fold Unboxing:

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×