Iată-ne cu încă o premieră la Mobilissimo.ro: primul telefon cu ecran 4K a sosit în teste şi e scos din cutie mai jos. E vorba evident despre Sony Xperia Z5 Premium, anunţat la IFA 2015 împreună cu restul de modele Z5. Noi testam versiunea dual SIM, pe culoare aurie, ce arată ca un lingou. Telefonul costă 3.003 lei pe auriu la QuickMobile.ro.
În cutie se află încărcătorul, cablul USB, căştile şi multe manuale, iar handsetul vine cu o ramă din oţel inoxidabil şi spate din sticlă. Grosimea sa este de 7.8 mm, iar greutatea de 180 de grame. Avem de-a face aici cu un smartphone rezistent la apă şi praf, care integrează un ecran IPS de 5.5 inch, cu rezoluţie de 3840 x 2160 pixeli, dar el va afişa majoritatea imaginilor în Full HD şi va trece la 4K doar dacă detectează filme, streaming sau jocuri 4K.
Dotările lui Z5 Premium includ şi un procesor Snapdragon 810, 3 GB RAM, 32 GB stocare, slot microSD şi o cameră de 23 MP în spate. În fată avem o cameră de 5.1 MP, iar bateria este o unitate de 3430 mAh. Sony a inclus un scanner lateral de amprente, integrat în butonul Power, iar terminalul are o interfaţă aerisită şi de la momentul realizării unboxingului şi până acum a primit un update software care îi schimbă total interfaţa camerei. Veţi afla mai multe în recenzie! [FORUM]
Găsiți prețul actualizat aici.
Sony Xperia Z5 Premium Video Unboxing

