Se confirmă zvonul ce afirmă că YouTube va primi funcţii de socializare mai ample şi aflăm că Google a lansat YouTube Community, practic o reţea de socializare construită în jurul lui YouTube. Scopul lui Community este să permită creatorilor de clipuri video să interacţioneze cu fanii şi persoanele care comentează în mod mai eficient.
Sunt utilizate text, GIF-uri, fotografii şi altele, scopul fiind ca noile funcţii să ţină utilizatorii pe YouTube şi să nu migreze spre platforme video rivale. Sistemul se afla deja în teste de câteva luni, creatorii de conţinuturi avându-l la dispoziţie pentru ei şi fanii lor şi oferind feedback catre Google. Deocamdată începând cu ultimele 24 de ore a debutat şi un public beta, rezervat tot unui grup de testeri, dar ceva mai larg de această dată.
În următoarele luni se va extinde serviciul, care permite moderarea mai uşoară de comentarii şi face interacţiunile din clipurile live mai facile. Un nou tab "Community" va putea fi găsit pe canelele YouTube, iar acolo creatorii de content postează orice doresc ei, inclusiv imagini, linkuri, text si altele. Toate pot primi comentarii, thumbs up sau down şi această secţiune şi-ar propune să rivalizeze cu Facebook aparent.
Canalul vlogbrothers (John & Hank Green) a creat şi clipul de mai jos, detaliind noile funcţii. Va reuşi Community acolo unde nici Google+ nu a izbutit? Timpul o va spune... Îi dau un an maxim doi.