În ziua de azi emoji-urile sunt atât de importante, încât merită propriile ştiri, discuţii despre etică şi morală atunci când s-a schimbat culoarea pielii personajelor reprezentate de emoji şi chiar prezentări pe larg la WWDC. Azi aflăm că Apple ar fi decis să renunţe la emoji-ul în formă de armă.

La drept vorbind nu ne miră decizia, având în vedere faptul că WWDC 2016 a început cu un moment de reculegere pentru victimele masacrului din Orlando. Emoji-ul casat este unul cu o armă semiautomată, care având în vedere violentele tot mai dese din SUA, în special în campusuri şi şcoli e total nepotrivit, cam în orice context.
Acest emoji era deja în faza de programare, pentru a fi inclus în Android N Developer Preview spre exemplu, iar Apple a făcut presiuni pentru renunţarea la el. Aparent există o organizaţie care decide ce astfel de iconograme primesc aprobare şi ce nu, iar Apple e cel mai mare membru al său. Emoji-ul în formă de puşcă trecuse de procesul de codare şi urma să vină în Unicode 9.0 în această lună.
Apple şi Microsoft au susţinut totuşi decizia de a renunţa la acest simbol şi probabil şi Google se va alinia. Iniţial arma era inclusă în ideea că are o probă asociată la Olimpiadă şi ne apropiem de competiţia de la Rio, dar controversa merge mult mai departe de atât.

