Hackathon Innovation Labs 2017 (Timişoara): punctul zero de întâlnire al tinerilor cu idei inovatoare în tech

Autor:  | Publicat în:  Hacking  Tehnologie 1.002 ori
<b>Hackathon Innovation Labs 2017 (Timişoara): punctul zero de întâlnire al tinerilor cu idei inovatoare în tech</b>Anul acesta hackathonul Innovation Labs din Timișoara a fost organizat pe data de 11 martie, zi în care echipele participante s-au echipat cu multă încredere pentru a convinge juriul că ideea lor merită să treacă mai departe. Am avut și noi un trimis la

România a devenit gazdă tot mai des pentru diferite hackathonuri şi evenimente destinate tinerilor pasionaţi de tehnologie şi care au idei revoluţionare în domeniu. Ultimul eveniment de acest gen a avut loc la Timişoara în weekendul trecut, sub numele de Hackathon Innovation Labs 2017, sponsorizat de Orange România. Acesta este un program de pre-accelerare destinat tinerilor dornici să creeze produse inovatoare. Ce înseamnă aceste lucruri și care a fost vibe-ul evenimentului aflați mai jos. 

Hackathon Innovation Labs 2017 Timisoara

Am avut şi noi un trimis la faţa locului, pe Zoltan, care a asistat la sesiunile acestui hackathon. Înregistrările au început la ora 9:00, sâmbătă pe 11 martie. Cu multă cafea cei de acolo erau gata pentru intro-ul prezentat de organizatori, ca apoi să înceapă şi pitch-urile concurenților. Au fost la fața locului echipe şi idei de toate felurile, începând de la sisteme de securitate până la platforme care combat dependențele de tot soiul.

Hackathon Innovation Labs 2017 Timisoara

Prezentările sau mai bine zis pitch-urile au avut parte de maxim un minut pentru a expune ideile, deci puterea de convingere trebuia să fie la nivel de telemarketer. Varietatea ideilor expuse a fost de apreciat la acest eveniment, imbinând numeroase domenii de interes, unde tehnologia se intersectează cu medicina, comunicarea și altele asemenea. 

Hackathon Innovation Labs 2017 Timisoara

S-au remarcat idei interesante, precum platforma de combatere a dependențelor de la echipa Queet, dar şi platforma de indexare a preţurilor prin realitate augmentată, numită IndexAR.

Hackathonul din Timişoara e prima etapă din programul Innovation Labs, care a ajuns la ediţia cu numărul 2 în acest oraș. Peste 30 de tineri creativi au participat, înscriindu-şi proiectele în segmente precum Smart Territories: Agriculture, Cyber Security, Energy, Health & Lifestyle, Retail şi Smart cities. 

Hackathon Innovation Labs 2017 Timisoara

Orange România a fost sponsorul principal al acestui eveniment, dedicând infrastructura şi platforma de Smart City echipelor din oraşele participante. Operatorul sprijină echipele de studenți participante, oferindu-le acces la hotspot-uri fixe și mobile, dar și kit-uri Internet Of Things.

Hackathon Innovation Labs 2017 Timisoara

14 echipe erau la show, debordând de energie si din ele au fost selectate 9, care au rămas în concurs, iar acestea lucrează în continuare la aplicaţiile prezentate, fiind susţinute de mentori locali.

După ce s-au terminat pitch-urile, publicul a primit câteva stickere cu care se putea vota pentru echipele favorite. Cei care au primit cele mai multe voturi au avut ocazia să prezinte un demo mai lung în ziua a doua, duminică. Votarea și emoțiile au durat 2 ore. Atmosfera a fost în general deschisă, organizatorii, jurnaliștii și echipele de tineri discutând despre ideile propuse și despre perspectivele de viitor ale acestor soluții tech. 

Hackathon Innovation Labs 2017 Timisoara

După ce s-au numărat voturile, au fost selectate echipele care au intrat în programul de hackathon şi care pe urmă au avut ocazia sa își prezinte soluțiile duminică.

Iată cum se prezintă cei 9 finaliști şi aplicaţiile la care au lucrat:

1. Echipa Mindfullypropune un prototip pentru detectarea timpurie a schizofreniei. Produsul se bazează pe analiza indiciilor verbale ale pacientului, mai ales pe frecvența schimbării câmpurilor semantice și se adresează specialiștilor neurologi, confruntați cu dificultatea detectării primelor simptome ale bolii.

2. Dispozitivul ingenios implementat de echipa Bike Tracker poate localiza unul sau mai multe obiecte sau animale pe o rază de 30km în zona rurală și 55km în zona urbană. Utilizatorul poate urmări în timp real locația acestora prin internet.

3. Încărcătorul wireless dezvoltat de către echipa Qivee facilitează încărcarea simultană a telefoanelor și dispozitivelor multiple, astfel eliminând căutarea prizelor. Prin intermediul dispozitivului se pot afișa pe telefon mesaje dorite de utilizator. Echipa își propune un produs care se pliază pe nevoile clientului, fără emisii de câmp în afara spațiului dorit.

4. Echipa Safe Bit a dezvoltat un soft care securizează rețeaua locală și dispozitivele smart. Accesul persoanelor străine trebuie aprobat de către utilizator în timp real, astfel asigurând securitate deplină.

5. Cei de la Sensidev oferă prin aplicația lor o soluție de monitorizare a unor parametri fizici relevanți pentru o companie. Spre exemplu poate fi observată temperatura apei dintr-un bazin, aceasta fiind afişată prin intermediul unei aplicații mobile. În acest fel, operatorul este informat în legătură cu schimbările care au loc și poate realiza manual ajustările necesare în timp util.

6. IndexAR reprezintă o platformă de realitate augmentată ce optimizează vânzările pentru firmele mici și mijlocii. IndexAR se adresează în special producătorilor de mobilă, comercianților de produse de amenajare interioară și dezvoltatorilor imobiliari. Soluția combină o platformă, o aplicație și o comunitate de utilizatori, scăzând costurile operaționale și cele generate de retururile de produse și sporind satisfacția cumpărătorilor.

7. SmartHab propune un asistent personal pentru gestiunea inteligentă a locuinței, oferind utilizatorilor control asupra rutinelor zilnice şi condițiilor ambientale. Soluția se bazează pe un dispozitiv unic conectat la o rețea de senzori ce agregă informații privind temperatura, umiditatea, presiunea, mișcarea și consumul de utilități. SmartHub este destinat persoanelor cu venituri medii, precum şi celor care au nevoie de atenție permanentă precum și îngrijitorilor lor.

8. ZeroCozi oferă un sistem digital de management al programărilor și accesului la obiective care generează cozi. Soluţia se adresează instituțiilor publice, obiectivelor turistice, clinicilor precum și tuturor organizațiilor care gestionează relații cu clienți multipli și au un risc de aglomerare. Sistemul oferă programări digitale, notificări privind ora accesului pentru clienți, precum și metode rapide de feedback și ajustare a serviciilor pentru furnizori.

9. Queet oferă un ansamblu de soluții pentru combaterea dependențelor, util pentru cei ce se confruntă cu dependența de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc etc. Utilizatorii apelează la o aplicație mobilă ce procesează informațiile de la senzori înglobați în obiecte wearable, înregistrând meta-date și procesând informațiile prin algoritmi de machine learning. Queet recunoaște tiparele comportamentale și le adresează prin gamificare și încurajarea interacțiunii sociale.

Hackathon Innovation Labs 2017 Timisoara

A doua zi, duminică 12 martie a debutat cu încă o dimineaţă ploioiasa în Timişoara, dar de această dată cu boost de entuziasm pentru finaliști. Miza era mentoring-ul pe timp de 3 luni și vizibilitatea pentru acești tineri.

De această dată prezentările au beneficiat de un timp mai lung, de 3 minute, permiţând detalierea mai amplă a produsului. Echipa Queet s-a remarcat cu o abordare foarte interesantă prin faptul că au adus un mic joc de teatru. Un membru al echipei a interpretat personajul care a fost dependent de alcool, fiind prezentat modul în care se interacţionează aplicaţia ca intermediar între terapeut şi dependent.

Hackathon Innovation Labs 2017 Timisoara

Queet este un ansamblu de soluţii pentru lupta împotriva dependențelor. E util pentru cei care au probleme cu drogurile, jocuri de noroc, tutunul sau alcoolul. Se bazează pe o aplicaţie mobilă care procesează informaţii de la senzori înglobaţi în terminale purtabile şi implică şi machine learning. Soluţia Queet identifică tiparele de comportament şi încearcă să rezolve dependenţa prin încurajarea interacţiunii sociale şi “gamificare”, transformarea activităților în jocuri pe baza unor recompense. 

Celelalte prezentări au avut un format clasic, evidenţiat prin slide-uri şi eventual câteva capturi de ecran sau capturi video. 

Pe 16 martie va avea loc un nou demo day, fiind realizate noi demonstraţii. Echipele care vor veni cu produse fiabile, funcţionale şi interesante vor fi selectate pentru a participa la finala de pe 24 mai din Bucureşti. Acolo se vor afla participanţi din alte 5 localităţi unde au avut loc preselecţii de genul. Nu există o limită pentru numărul de echipe ce pot ajunge în finală din Capitală, teoretic toţi cei 9 finalişti putând merge acolo.

Innovations Labs 2017 a fost un eveniment care le-a dat participanţilor ocazia de a beneficia de îndrumare profesională şi lucrul intr-un mediu competitiv. Sperăm că echipele câştigătoare să îşi dezvolte în continuare platformele şi ca mentoringul oferit să ajute la multe dintre provocările pe care vor urma să le întâmpine.

De sub aripa acestor iniţiative ar putea veni următorul Facebook, Twitter sau soluţii care să salveze vieţi şi să le ne facă traiul mai bun.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×