Mini Turul Magazinelor #27: Huawei P20 Lite la reducere, boxă portabilă activă la o sumă bună şi aparat de aer condiţionat portabil

Autor:  | Publicat în:  Reduceri  Retaileri 1.240 ori
<b>Mini Turul Magazinelor #27: Huawei P20 Lite la reducere, boxă portabilă activă la o sumă bună şi aparat de aer condiţionat portabil</b>Am adunat astăzi laolată 4 produse foarte interesante pe care vi le prezentăm într-un tur al magazinelor compact. Avem astfel pentru voi un smartphone din zona mid-range ce se descurcă bine la capitolul fotografiere, dar și o boxă portabilă

În turul miniatural al magazinelor de azi, am concentrat câteva oferte de produse multimedia care pot porni o petrecere la voi acasă, sau când mergeţi în vizită. Avem o boxă portabilă de karaoke, un telefon mobil la reducere şi un aparat de aer condiţionat portabil la preţ bunicel. Avem şi un dongle HDMI special şi o husă rezistentă de iPhone X. Toate acestea mai jos.

1. Huawei P20 Lite

Huawei P20 Lite

Huawei P20 Lite începe încet dar sigur să se apropie de o sumă corectă asociată dotărilor sale. La evoMAG.ro a ajuns să coste sub 1430 de lei şi e vorba aici despre un smartphone cu 64 GB stocare şi o cameră duală deloc rea. Are şi 4 GB RAM, un procesor rezonabil cât să joci Asphalt 9 pe device şi are un format foarte îngust, care face telefonul extrem de comod. Se descurcă bine la selfie şi ştie chiar şi Bokeh.

2. Aparat de aer condiţionat portabil VORTEX A1218LA

VORTEX A1218LA

Pe final de vară se ieftinesc întotdeauna aparatele de aer condiţionat. Este şi cazul acestui model portabil Vortex de 12.000 BTU, care ajunge să coste doar 999 lei la Altex.ro. Avantaje? 5 ani garanţie, poate fi mutat în orice cameră (având rotiţe ataşate) şi vine şi cu Timer şi Sleep Mode. Vine cu un sistem performant de evacuare şi absorbţie a aerului din încăpere sau din afara ei. E util şi iarna pentru că poate încălzi apartamentul.

3. Dongle Mirascreen

Dongle

Alternativă la Chromecast este acest dongle cu rol de media player pentru televizoarele non smart. Costă 149 lei la Flanco.ro şi este un device folosit ca dongle pentru streaming wireless, via AirPlay, Miracast, DLNA. Este compatibil cu terminalele iOS, Android, Windows şi Mac şi cântăreşte doar 15 grame. Se actualizează automat prin Internet şi se conectează via HDMI la televizor, dar şi via USB la alimentare.

4. Boxă portabilă activă Akai SS022A-X6

Akai SS022A-X6

Am văzut boxe de gen la un târg pentru copii la un mall, deci făceau faţă zarvei oamenilor din mall, redând tare vocea prezentatoarei. Costă 299 lei la eMAG.ro şi are un număr gigantic de recenzii, 517 la număr, cu o medie excelentă de 4.49 din 5 steluţe. Boxa e una pentru karaoke, oferă 30 W putere PMPO, jack audio, port USB, radio FM, are şi microfon wireless la pachet şi telecomandă. Autonomia de 10 ore este excelentă şi poate citi carduri SD, stickuri USB şi o sumedenie de formaturi, suportând chiar şi conectarea la un pian electronic.

Bonus: Benks Protecţie pentru spate Future 3D Black pentru iPhone X - 53.98 lei la PCGarage.ro.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×