Iată că de astăzi tableta Archos Sense 101X poate fi achiziționată de pe plan local, dispozitiv pe care l-am testat și noi de curând și despre care am vorbim într-un articol dedicat aici. Produsul atrage prin câteva capitole precum diagonala generoasă a ecranului, prezența suportului 4G LTE ce permite utilizarea tabletei oriunde și oricând fără limitări la nivel de conexiune, dar și prin look-ul robust.
Așa cum vă spuneam în prezentare, tableta vine într-o carcasă masivă cu bumper din cauciuc menit să protejeze dispozitivul în cazul căzăturilor accidentale. Are și certificare IP54 pentru protecția la contactul cu apa și printre dotările sale hardware întâlnim un ecran de 10.1 inch cu rezoluție HD, un procesor quad-core MediaTek MT8735 de 1.3 GHz, soluția grafică Mali-T720MP2 și 2 GB de RAM la bord.
Spațiul de stocare este de 32 GB și se oferă și slot microSD pentru a extinde memoria la nevoie. Mai găsiți aici și un port USB Type-C reversibil, jack audio 3.5 mm și suport A-GPS. Ca OS rulează Android 7.0 Nougat și primim și port micro-HDMI. Archos Sense 101X poate fi găsită la noi în țară în rețeaua de magazine Carrefour, dar și la alți comercianți pentru suma de 699.99 lei.



