Apple iPhone 8 Plus: iOS 11 aşa cum vi l-am prezentat la debut, acum pe ecran puţin mai mare

701 ori
<b>Apple iPhone 8 Plus: iOS 11 aşa cum vi l-am prezentat la debut, acum pe ecran puţin mai mare</b>De la debutul lui iOS 11 în septembrie tot cârcotesc pe seama lui Control Center. Mă întreb oare când o să mă obişnuiesc cu noul design... La iOS 7, alt release Apple pe care l-am criticat mult am avut nevoie de vreo 3-4 luni să îl accept.

De la debutul lui iOS 11 în septembrie tot cârcotesc pe seama lui Control Center. Mă întreb oare când o să mă obişnuiesc cu noul design... La iOS 7, alt release Apple pe care l-am criticat mult am avut nevoie de vreo 3-4 luni să îl accept. Dar acest material e despre iPhone 8 Plus, aşa că hai să ne concentrăm.

Terminalul rulează iOS 11 evident, ceea ce înseamnă că are o tonă de headere şi litere bolduite în meniuri. Avem şi un nou App Store, care separa Games de Apps, include fotografii mai mari şi scoate în evidenţă recenziile. E inspirat din interfaţa lui Apple Music. Odată cu iOS primim şi acel nou Control Center, care ocupă acum întregul ecran şi se declanşează tot cu swipe în sus.

Interfata grafica iPhone 8 Plus

Toggle-urile sunt afişate sub formă de pilule cu lăţime mare şi suportă şi 3D Touch, dar sunt şi complet editabile, ca lista. Avem şi un screen recorder, iar camera va detecta automat QR Code-urile acum. Apropo de cameră, e pusă la treabă şi în aplicaţia Notes, care va scana documentele cu ajutorul său. Şi asta în mod profi, înlăturând glare-ul şi marginile foii.

Notes mai are şi tabele acum, nu la nivel de Excel, dar totuşi, le are. Conceptul de lockscreen devine depăşit odată cu iOS 11, zona sa asociată de notificări putând fi trasă în jos pe ecran oricând cu un swipe în jos. Apple a mai umblat şi la capturile de ecran, banalul screenshot primind acum multe opţiuni de editare, la nivel de desenat/scris peste captură, cu multiple peniţe, culori, forme geometrice, semnături, lupe, alinieri şi altele de gen.

Live Photos au primit 3 noi efecte, precum multiple expuneri sau loop, iar Siri are acum un icon nou jos, care aduce cu un electron şi e mai deşteaptă. Are un ton mai natural, mai uman şi se interconectează cu mai multe aplicaţii. Suportă funcţia "type to Siri", ştie contextul comenzilor mai bine şi se descurcă mai bine cu traducerile. Apple Maps afişează hărţi pentru malluri şi aeroporturi, iar 3D Touch e în continuare în vigoare, dacă vă întrebaţi. Mai avem şi funcţia Offload Storage, dacă vrem să eliberăm spaţiu ocupat de aplicaţii, mutând datele lor în cloud sau ştergând ce e inutil.

iPhone 8 Plus are avantajul utilizării landscape faţă de iPhone 8, ceea ce aduce un layout complet nou pentru tastatura şi extra shortcut-uri. Zona Today View afişează clasicele deja widget-uri, iar odată cu iOS 11 am primit şi funcţia Emergency SOS şi declanşarea serviciilor de urgenţă dacă apăsam pe butonul Power de 5 ori la rând. Mai putem şi să facem doodle-uri şi să desenăm direct în aplicaţia Mail, iar augmented reality e potentat de ARKit.

De altfel aplicaţiile AR au propria secţiunii în App Store şi există deja mii de jocuri şi aplicaţii, dacă nu chiar zeci de mii, inclusiv unele Star Wars. Lista de noutăţi se încheie cu funcţia Do Not Disturb la volan şi cu un Safari cu bară de adrese rotunjită şi funcţie anti trackere pentru site-uri. La nivel de cameră s-au schimbat codec-urile, am trecut la HEIF de la JPEG şi la HEVC/H.265 pentru video, tăind 50% din stocarea ocupată până acum.

Messages a primit două noi efecte, Echo şi Spotlight, plus un soi de app drawer în zona inferioară şi plăti cu Apple Pay. Senzorul de amprente rămâne super rapid şi eficient, că de obicei. iOS 11 nu este un update uriaş faţă de iOS 10, dar e totuşi mai semnificativ decât e Oreo pentru Nougat.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202

Explorăm imprimantele HP la sediul din Pipera; Detalii despre modelele pentru 2023-2024

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×