Huawei Mate 9 PRO: Camera Leica înaintea vremii sale, întrece flagship-uri actuale

Autor:  | Publicat în:  Huawei 3.096 ori
<b>Huawei Mate 9 PRO: Camera Leica înaintea vremii sale, întrece flagship-uri actuale</b>Huawei Mate 9 a fost un telefon cu o cameră duala de calitate şi ca atare ne aşteptam la un comportament similar şi de la Mate 9 Pro, doar au aceiaşi senzori la urma urmei, cu tehnologie Leica. Ar trebui să fie un mic upgrade, de 20% să zicem faţă de..

Huawei Mate 9 a fost un telefon cu o cameră duală de calitate şi ca atare ne aşteptam la un comportament similar şi de la Mate 9 PRO, doar au aceiaşi senzori la urma urmei, cu tehnologie Leica. Ar trebui să fie un mic upgrade, de 20% să zicem faţă de Huawei P9, dar sfârşeşte prin a lua pâinea de la gura lui Huawei P10 chiar.

Avem de-a face aici cu un terminal ce vine cu doi senzori, unul de 12 MP RGB şi unul de 20 MP monocrom. Primim şi stabilizare optică, autofocalizare hibrid şi lentile Leica Summarit. Captura Bokeh e la posturi, iar senzorii vin cu deschidere F/2.2, tehnologie BSI CMOS, blitz dual tone, PDAF, CAF, telemetru laser şi tehnologie de măsurare a adâncimii imaginii.

Huawei pune la bătaie şi zoom hibrid 2X şi captura video 4K, dar şi compresie H.265. Pentru selfie avem parte de o cameră de 8 MP, cu deschidere F/1.9 şi autofocalizare. În ce priveşte interfaţa, e la fel cum am lăsat-o pe Huawei Mate 9, o versiune uşor evoluată faţă de Huawei P9. Aplicaţia Camera porneşte rapid, focalizarea este la rândul său rapidă, dar şi fotografierea.

Zoom-ul e fluid, iar printre opţiuni avem efecte, reglaje de culoare (Standard, Vivid sau Smooth), Bokeh/Aperture, dar şi următoarele Moduri de captură:

  • Monochrome
  • Beauty
  • HDR
  • Beauty Video
  • Night Shot
  • Light Painting
  • Time Lapse
  • Slow Motion
  • Watermark
  • Audio Note
  • Document Scan
  • Panoramă

Avem şi reglaje pentru rezoluţie, tagging GPS, grila, timer şi object tracking. Există şi saturare, contrast şi luminozitate, toate reglabile. Şi nici nu am ajuns la modul Manual, care aduce şi el opţiuni pentru balans de alb, focalizare, expunere, ISO, metering şi shutter. Trecem acum la Galerie, pentru că acolo e testul de foc. E clar faptul că Huawei Mate 9 PRO face capturi Bokeh excelente, după cum remarcăm din acele cadre cu ursuleţul şi rața de jucărie.

Detaliile arată excelent, chiar şi când dăm zoom, iar selfie-urile au fost clare, detaliate şi bine calibrate la colorit. Aş îndrăzni să zic că această cameră selfie merită să fie în top 3 pe anul curent. Nici HDR-ul nu a fost rău şi culorile în general au fost realist capturate. Captura monocroma e artistică, cum a fost de altfel şi la telefoanele din Seria P.

Umbrele arată în mod special bine şi contrastul este excelent. Simt nevoia să subliniez iar cât de bine stă acest telefon la zoom şi faptul că niciodată nu a dat mari rateuri. Focalizarea este excelentă, prim planurile arată bine, iar Panorama a fost în grafic, cu rezoluţia de 10.048 x 2240 pixeli, dar am văzut şi mai mare de atât la alte telefoane. Asemenea altor flagship-uri de an curent, nici acest telefon nu îşi permite să realizeze capturi neclare în vreo situaţie.

Perspectiva camerelor e fantastică şi un mare plus faţă de Huawei P10 Plus spre exemplu e calibrarea nuanţei de verde, care chiar e OK aici. Aş pune acest telefon pe picior de egalitate cu LG G6 şi HTC U11, dar şi cu Galaxy S8 fără probleme. Focalizarea perfectă, captura macro şi Bokeh sunt atuurile sale. Am folosit acest telefon ca înlocuitor de DSLR la evenimentul de lansare a lui Galaxy Note 8 în România şi am fost foarte încântat de rezultate.

Iluminarea, textura, claritatea toate au fost excelente şi aş zice că Mate 9 PRO a pus în dificultate şi al meu iPhone 7. Acesta e cel mai bun telefon Huawei testat de mine în ultima vreme, la capitolul foto ziua şi la interior. În condiţii low light am prins o luminozitate bună, blitzul a fost luminos, dar parcă a albit cam mult cadrele. Ce e cert e că avem capturi foto mai întunecate decât cele realizate cu Galaxy S8 sau HTC U11.

Faptul că Bokeh-ul arată atât de bine noaptea e încă un plus. Detaliile sunt solide, culorile OK şi doar luminozitatea pune în linia 2 acest telefon faţă de S8 şi U11. E mai degrabă ca Huawei P10 şi nu prea dă greş noaptea. Am ajuns şi la captura video, cu filmare MP4 Full HD la 30 FPS şi 17 Mbps. La claritate nu avem obiecţii şi când am dat zoom nu am pierdut detalii.

Captura 4K a arătat aşa cum trebuie să arate, numai bine de pus pe un ecran cu diagonală foarte mare, acasă după ce ai venit din vacanţă. În ciuda acestui compliment, parcă am detectat şi nişte zone arse în filmări. Culorile au fost măcar bine calibrate şi schimbarea de expunere s-a făcut eficient. O uşoară curbură a imaginii a apărut în timpul filmării, în special când filmam din mers.

Object tracking-ul a fost bun, nu am avut probleme cu refocalizarea şi nici cu panoramarea bruscă și rapidă. Microfonul şi-a făcut treaba şi am prins ambianța în mod excelent. Stabilizarea a fost rezonabilă, dar departe de ce poate oferi un Sony cu SteadyShot sau un Galaxy S8. Filmează cam ca un LG G6, HTC 10 sau LG G5 să zicem. Ăsta pe timp de zi. Noaptea apare călcâiul lui Ahile pentru Mate 9 PRO, când apăsam pe butonul de filmare.

Rezultatul este albăstriu, fantomatic, iar cu zoom lucrurile devin grainy. Microfonul şi object tracking-ul rămân în grafic, iar culorile nu arată rău. La filmarea din mers apare ceva flicker, dar claritatea e bună în mare. Halourile luminilor stradale au dimensiuni rezonabile, iar ca nivel de luminozitate, aş zice că acest smartphone face o captură video nocturnă ceva mai întunecată decât alte flagship-uri din acest an şi cel trecut.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×