Samsung Galaxy Note 10 hands-on review: mai mic, mai accesibil şi manevrabil (Video)

1.951 ori
<b>Samsung Galaxy Note 10 hands-on review: mai mic, mai accesibil şi manevrabil (Video)</b>Îmi e foarte clar că Samsung Galaxy Note 10+ este flagship-ul de toamnă al celor de la Samsung, iar Galaxy Note 10 este varianta să mai accesibilă. Samsung a renunţat la ideea unui Note 10e, într-un fel lăsându-i acest rol lui Note 10, dacă e să forţăm..

Îmi e foarte clar că Samsung Galaxy Note 10+ este flagship-ul de toamnă al celor de la Samsung, iar Galaxy Note 10 este varianta să mai accesibilă. Samsung a renunţat la ideea unui Note 10e, într-un fel lăsându-i acest rol lui Note 10, dacă e să forţăm puţin definiţia. Aşa cum am zis şi în video-ul hands on e mai jos, Note 10 e pentru cei care vor productivitate într-un pachet mai compact.

Diferenţe faţă de Note 10+

Ca să facem lucrurile clare din start aici ne vom ocupa de diferenţele faţă de Note 10:

  • În primul rând, ecranul este unul de 6.3 inch şi cu rezoluţie Full HD+, dar păstrează panoul de calitate Dynamic AMOLED.
  • Bateria scade de la 4300 mAh la 3600 mAh
  • Nu mai avem slot microSD
  • Stocarea este de 256 GB
  • RAM-ul este de 8 GB
  • Camera din spate este una tripla, cu aceiaşi senzori principali de 12 MP + 12 MP + 16 MP, dar faţă cel ToF VGA de pe Note 10+

Design + Display

Telefonul este un pic mai comod decât Galaxy Note 10+, încăpând mult mai bine în palmă. După ce am mânuit Note 10+ câteva minute, acest smartphone mi se părea chiar... uşor. Se simte cam ca un Galaxy S9+ ceva mai uşor în mână, cam acesta e vibe-ul. E fabricat din sticlă şi metal, are aderenţa bună şi m-am jucat cu el pe o nuanţă roz, dar nu rozul acela doar pentru publicul feminin, ci mai mult cel care atrage tinerii hip, indiferent de sex.

Samsung Galaxy Note 10

Note 10 este certificat IP68 şi are butonul Power mutat în stânga, având şi rol de buton Bixby, dacă îl ţinem apăsat. Pentru a închide telefonul e nevoie acum de un combo buton volum jos + Power, similar cu cel de la iPhone.

Ecranul are muchii uşor curbate, dar foarte înguste, crescând imersivitatea vizionarii video şi a gaming-ului. Rezoluţia a scăzut faţă de Note 10+, dar nu e sesizabil, la prima vedere. Are culori foarte vii, unghiuri largi de vizualizare, dar mi-aş fi dorit să fie mai luminos

Camera

Setup-ul principal de camere e acelaşi ca la Samsung Galaxy Note 10+, minus senzorul VGA Time of Flight. Primim în schimb camera principală cu diafragmă variabilă, între F/1.5 şi F/2.4 şi rezoluţie de 12 MP, însoţită de o cameră de 12 MP cu zoom optic 2X şi una de 16 MP ultra wide. Camera selfie de 10 MP e la fel ca şi cea de pe Note 10+, decupata direct în ecran.

Samsung Galaxy Note 10

Ca noutate avem o captură video Bokeh, numită Live Focus Video. Include 4 efecte, inclusiv unul care vă păstrează pe voi în culori (fata plus haine) şi face fundalul alb negru. Avem şi Bokeh pursânge, cu fundal blurat, dar şi unul cu cerculeţe în spatele vostru şi unul cu efecte că o casetă VHS. Avem şi AR Doodle, care ne permite să desenăm direct pe captura noastră video, folosind stylus-ul.

În rest avem în continuare Super Slow Motion, Live Focus cu cele 4 efecte, un mod de captură nocturnă şi reglaje manuale, pentru cei care vor să umble la balans de alb, ISO, expunere, shutter. Avem şi AR Emoji şi Bixby Vision

Stylus + alte funcţii

Stylus-ul rămâne unul cu capăt clickabil şi cu buton pe corp. Are o autonomie în standby de 10 ore şi raza de acoperire de 40 de metri. Are fix aceleaşi funcţii ca şi ultimele două generaţii, permiţând utilizatorului să scrie mesaje care se animează pe ecran, dar şi să scrie pe ecranul în standby. Avem şi posibilitatea de a captura selecţii de ecran pe care să scriem sau desenăm, să traducem în timp real, să folosim o funcţie de lupa şi multe altele.

Samsung Galaxy Note 10

Ca noutate avem AR Doodle, cu care desenăm în timp real peste video în augmented reality. Există şi posibilitatea de a transforma scrisul de mână în scris digital clasic prin recunoaştere a caracterelor, care se poate exporta în PDF sau Word. Stylus-ul se poate folosi şi că telecomanda, aşa că dacă ţinem apăsat butonul său şi îl rotim, vom putea face zoom în sau ouţ cu camera, iar dacă ţinem butonul apăsat şi mişcăm stylus-ul lateral atunci facem trecerea între camere sau opţiuni foto.

Samsung Galaxy Note 10

Avem şi Adobe Rush pe telefon şi funcţii avansate şi multiple de editare video. Puteţi adăuga tranziţii între video-uri, filtre, stickere, text, schimba viteza clipului şi fundalul sonor. Mai mult decât atât, puteţi desena pe video cu stylus-ul. Avem şi funcţionalitate DeX fără a avea nevoie de accesoriu, iar Samsung a încheiat un parteneriat cu Steam pentru SteamLink şi posibilitatea de a continua să te joci pe telefon acelaşi joc pe care l-ai început pe PC.

Avem şi parteneriat cu Microsoft, prin care integram telefonul în experienţa Windows 10, vedem notificări de pe telefon pe Window şi facem drag and drop cu orice conţinut de pe telefon pe PC.

Concluzii

Galaxy Note 10 e pentru cei care îl considera pe Galaxy Note 10+ prea mare şi cei care nu au nevoie de extra topping-ul de dotări de la flagship-ul de toamnă. Rămâne la fel de puternic la gaming, la editare video şi realizare de conţinut video, iar stylus-ul are fix aceleaşi funcţii. Lipsa de slot microSD ar putea descuraja câţiva potenţiali cumpărători, dar 256 GB nu sunt de lepădat, mai ales de când filmările 4K ocupa mai puţin prin noile codec-uri şi standarde mai eficiente.

Nuanţa roz reuşeşte să arate chiar mai bine decât Orchid-ul lui Galaxy S9. E şi elegant, dar şi tineresc şi viu. 

Specificaţii

  • Display: 6.3 inch, Dynamic AMOLED, Full HD+
  • Procesor: Exynos 9825
  • RAM: 8 GB
  • Stocare: 256 GB
  • Baterie: 3600 mAh
  • Camera: Spate: 12 MP (F/2.4 - F/1.5) + 12 MP telephoto (zoom optic 2X) + 16 MP (ultra wide); Faţă: 10 MP
  • Conectivitate: USB Type-C, NFC, WiFi 6, 4G LTE, Bluetooth 5.0, GPS, Glonass.
  • Altele: cititor de amprente integrat în ecran, difuzoare stereo

Prețul practicat de retaileri pe plan local îl avem actualizat într-un articol dedicat, aici.

Video-prezentare Samsung Galaxy Note 10

Material Video Promovat:

Teste acoperire și viteză 5G în București prin Speedtest Ookla, în rețeaua Orange

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×