Samsung Galaxy Note 10+: Camera perfectă pentru turişti, vloggeri, oameni care filmează mult

Autor:  | Publicat în:  Samsung 743 ori
<b>Samsung Galaxy Note 10+: Camera perfectă pentru turişti, vloggeri, oameni care filmează mult</b>În general telefoanele din gama Galaxy Note au folosit cam aceleaşi camere ca şi modelele Galaxy S din acel an. Uneori mai plusau cu câte o funcţie nouă sau testau un nou sistem optic pentru generaţia viitoare Galaxy. Am văzut asta la Note 8, care a..

În general telefoanele din gama Galaxy Note au folosit cam aceleaşi camere ca şi modelele Galaxy S din acel an. Uneori mai plusau cu câte o funcţie nouă sau testau un nou sistem optic pentru generaţia viitoare Galaxy. Am văzut asta la Note 8, care a trecut la o cameră duala, după de S8 avusese o cameră singulară. Samsung Galaxy Note 10+ merge pe ruta sigură, având cam acelaşi setup de cameră ca Galaxy S10 5G, doar că plusând cu mici modificări de hardware şi software.

Video-review Samsung Galaxy Note 10+, secțiunea Camera

Hai să vedem cum stăm cu setup-ul optic. În primul rând în fată avem decupata direct în ecran o cameră selfie de 10 megapixeli. Foarte important de menţionat că această cameră are şi autofocalizare. Nu m-ar mira să fie fix cea de pe Galaxy S10 şi S10+ (cea principală).

În spate găsim un modul cu 3 camere:

  1. 16 megapixeli, ultra wide
  2. 12 megapixeli, camera principală, deschidere variabilă între F/1.5 şi F/2.4, stabilizare optică
  3. 12 MP, camera telephoto, zoom optic 2x, digital până la 10X, stabilizare optică

Alături de aceşti 3 senzori se află şi un modul Depth Vsion Camera, adică un mecanism Time of Flight 3D, cu senzori, care ajută la capturarea adâncimii imaginii. Totul este completat de un bliţ LED. Primim şi filmare Super Slow Motion la 960 FPS, mod de filmare extra stabilizat Super Steady, plus suport HDR10+ la capturi. Înregistrăm audio în stereo atunci când filmăm.

Modurile de captură sunt cam la fel ca la Galaxy S10 şi S10+, doar că avem şi Live Focus Video acum, adică un Bokeh video. Iar stylus-ul declanşează AR Doodle, cu care putem desena orice dorim peste faţa unui om (mustăţi, urechi, bărbi), dar şi obiecte 3D direct pe video.

Să trecem acum şi la galeria foto realizată ziua

Samsung Galaxy Note 10+ face nişte poze foarte sincere şi curate, clare. Deşi lucrăm cu camere de 12 şi 16 megapixeli aş zice că nu lipsesc detaliile. Focalizarea este excelentă, cea mai rapidă de pe piaţă, dar am simţit o uşoară suprasaturare la unele cadre, cu nişte culori prea vii. Îmi place cum arată captura ultra wide, cu unghi foarte generos de vizualizare şi chiar dacă nu are autofocalizare, măcar această cameră prinde o grămadă de detalii. Atenţie la obiectele din marginile pozelor wide, care pot fi uşor deformate, mai ales fetele umane.

Fotografie ultra-wide f[cuta cu Note 10+

Îmi place şi că această cameră ultra wide nu deformează culorile, cum am văzut în alte părţi. Zoom-ul a făcut o impresie excelentă, cu acel logo McDonald's de pe Magazinul Unirea din Bucureşti, care arata OK şi la nivel zoom 10x. Zic totuşi că OnePlus 7 Pro e un pic peste (având zoom optic 3x), iar Huawei P30 Pro ştim cu toţii că poate mult mai mult.

Camera se descurcă bine şi cu vegetaţia expusă la soare, fără a o arde şi prinde şi un cer de o culoare realistă. Chiar şi cu soarele în faţă la fântânile din centrul oraşului Bucureşti nu am observat artefacte sau reflexii neplăcute. Textura stropilor de apă arata excelent. Avem şi câteva prim planuri cu flori, care arată epic, dar am remarcat că la Live Focus/Bokeh cu subiecţi non umani, adică obiecte sau flori durează ceva mai mult până găseşti distanţa optimă pentru un Bokeh reuşit.

Fotografie cu flori făcută cu Note 10+

Poate deveni enervant dacă te grăbeşti. Efectele extra cu cercuri, dungi, alb negru mi se par gimmicky la acest nivel şi le-aş pastra mai degrabă pentru selfie sau pentru oameni. Când iese totuşi, Bokeh-ul separa excelent florile de fundal. Am ajuns şi la selfie, care mi se pare că arată excelent. Parcă şi mai bine decât la Galaxy S10+ aş zice. Am avut grijă să scot orice Beauty sau filtru pentru a vedea ce poate cu adevărat cameră.

Fotografii de tip Selfie realizate cu Samsung Galaxy Note 10+

Am prins detalii gârlă, o textură adecvată a tenului şi toţi porii sunt vizibili. Ochii sunt foarte umani şi calzi în exprimarea digitală aici. Şi barba şi părul sunt prinse în mod realist. Nici obiectele din spatele meu nu arată rău. Nimic rău de zis la Bokeh/Live Focus selfie, separarea planurilor fiind excelentă, între chipul meu şi fundalul cu CEC-ul de pe Calea Victoriei de exemplu.

Senzaţia de adâncime e amplificată de acele efecte de distorsionare a imaginii, iar cel alb negru e de mare efect, de epoca parcă.

Fotografie făcută cu Samsung Galaxy Note 10+

Fotografie făcută cu Samsung Galaxy Note 10+

Revenind la camera principală, textura clădirilor arată perfect şi acel cadru cu umbreluţe colorate e bun pentru orice turist pretenţios. Camera se descurcă şi la fotografii culinare, fie că vorbim de o plăcintă poale în brâu, o bere, limonadă sau omletă. Luciul glazurii şi textura ciorbei rădăuţene îţi fac foame instant şi pot ajunge lejer într-un review culinar pe blog sau TripAdvisor. Consider experiența bucureşteană perfect satisfăcătoare şi camera se bate de la egal cu Huawei P30 Pro, OnePlus 7 Pro şi Galaxy S10+.

Parcă sta mai bine la selfie decât S10+, dar la zoom e sub Huawei P30 Pro şi OnePlus 7 Pro. Camera ultra wide e memorabilă prin perfecţiunea cadrelor şi unghiul larg.

Avem şi mostre din Timişoara, cu cadre de revistă sau album foto, cu copii care se stropesc cu apă pe canicula şi cu milioane de stropi prinşi în aer. Am prins şi picături foarte vii pe un dovleac pe gazon, semn că vine toamna, dar şi o albină plină de polen care se pregătea să decoleze de pe o floare. Am făcut şi o incursiune la Iulius Town, abia inaugurat la Timişoara şi am surprins acolo un carusel viu colorat, noi clădiri de birouri şi o statuie uriaşă steampunk lângă care se afla celebrul vlogger Mircea Bravo. Evident avem si un selfie cu el :) 

Simt că nu e vreun alt telefon pe piaţa care să fi scos capturi mai bune în acele condiţii.

Fotografii realizate cu Samsung Galaxy Note 10+ în condiții de lumină nefavorabile (low light)

Trecem la captura foto low light, cu nişte nuanţe mai calde decât cele cu care sunt obişnuit. Culmea e că parcă la captura ultra wide începe să fie mai OK galbenul luminilor stradale, dar se măreşte coroana stâlpilor de iluminat. Captură foto cu camera principală e mulţumitoare, ba chiar foarte bună ca luminozitate, claritate şi culori. Doar că mie mi se pare că lumina galbenă clasică o dă spre portocaliu aici.

Fotografii realizate cu Samsung Galaxy Note 10+

Repet, prefer nuanţele de la camera ultra wide cumva. Cadrele wide arata mai bine decât am văzut la orice rival, Huawei P30 Pro şi OnePlus 7 Pro incluse şi avem şi detalii OK la camera principală, dar doar OK. La acest capitol o cameră de 48 MP se descurcă mai bine cu acei pixeli combinaţi. Nici zoom-ul nu e rău deloc, iar testul cu  farmacia Catena şi logo-ul luminos LED e trecut cu brio de toate camerele.

Fotografii realizate cu Samsung Galaxy Note 10+ low light

Se descurcă bine Note 10+ cu surse de iluminare direct din faţă. Am testat şi modul Night, care a făcut din noapte zi la o terasă din Timişoara, dar nu e aşa spectaculos că rezultatele produse de un Huawei P30 Pro şi un Google Pixel 3 XL cu Night Sight. Zic că suntem sub Huawei P30 Pro, cam în linie cu Galaxy S10+ şi vreau culori mai puţin calde la Galaxy S11 la captura nocturnă... Am generat totuşi câteva cadre turistice memorabile, iar modul Night e mai bun parcă decât la S10.

Am ajuns şi la video, poate un aspect mai important decât cel foto de această dată. Nu de alta, dar putem desena cu stylus-ul direct pe video, în timp real. Am văzut oameni desenând portaluri, jaloane virtuale printre care să treci, turbane strălucitoare pe capul tău sau mustăţi şi bărbi care îţi rămân lipite digital deşi tu îţi mişti capul.

Playlist video, mostre realizate cu Samsung Galaxu Note 10+

E o sursă nesfârşită de amuzament şi o nişă pe care nu prea văd rival pentru Samsung. Cei care se pricep cu adevărat la desen pot scoate video-uri memorabile sau psihedelice desenând ceva ca lumea pe muza lor. Captură Live Focus Video, adică Bokeh video nu m-a dat pe spate iniţial, dar asta pentru că eram filmat din profil sau cu spatele. Când am fost filmat din faţă lucrurile au arătat ceva mai bine. Am fost bine decupat faţă de fundal şi acel efect de glitch a fost memorabil, similar cu cel VHS de pe Instagram.

Efectele alb-negru, glitch şi blur sunt păstrate chiar dacă te tot mişti în cadru, ca mine. Sunt şi ceva imperfecţiuni, cu blurr-ul care intra peste barba mea, dar asta mai ales dacă mă îndepărtez de cameră. Tot ce am rostit a fost perfect capturat de microfon şi din ce ştiu există şi o funcţie de zoom audio să capturezi doar un instrument dintr-o orchestră dacă vrei.

M-am jucat puţin şi cu filmarea selfie, acolo unde efectele de Bokeh au fost şi mai bine aplicate, pentru că aveam control complet asupra lor şi eram şi mai aproape de cameră. În special varianta alb negru mi-a plăcut, la plimbarea pe Calea Victoriei şi am apreciat AI-ul, care îşi dă imediat seama că trec oameni pe lângă mine şi le colorează hainele şi fetele, lăsând fundalul alb negru. Încă nu am văzut funcţii de gen la rivali.

Ca să nu mai vorbim că avem filmare 4K la 60 FPS care arată perfect şi Huawei P30 Pro nu ştie aşa ceva. Revenind la filmarea standard din Bucureşti, aş zice că avem mai puţină supraexpunere decât la Galaxy S10+, iar stabilizarea optică a fost excelentă la mersul între fântânile din Centru. Focalizarea e foarte rapidă şi claritatea e perfectă.

Captura Super Slow Mo e spectaculoasă, cu fiecare picătură a fântânilor clar văzută strălucind în soarele puternic. Atenţie la expunere totuşi.  Am testat şi zoom-ul, cu rezultate rezonabile pe acea scară albastră de pe Dâmboviţa. După ce apuci să focalizezi cum trebuie lucrurile sunt OK. Suficient pentru un zoom la concert Summer Well să zicem, spre scenă. Am filmat  pisici simpatice în centrul oraşului, aproape de Stradă Franceză şi am prins rumoarea oraşului cu microfonul.

A se remarca focalizarea excelența pe fata pisicii şaşii :)

Vreau să clarific şi că zoom-ul, deşi bun, e sub Huawei P30 Pro şi poate sub OnePlus 7 Pro, deşi la video discrepanta nu e aşa vizibilă ca la foto. Îmi place foarte mult cât de bine stabilizat este clipul video selfie. Despre filmarea selfie 4K nu mai zic, orice Bromania şi Selly îşi poate face treaba cu aşa ceva si nu glumesc. Sincer de la S10+ ştiam că Samsung nu are rival la filmare 4K selfie.

Toate acestea fiind spuse, cred că Samsung Galaxy Note 10+ filmează ziua excelent, peste S10+ şi Huawei P30 Pro în mod vizibil şi la mare bătaie cu OnePlus 7 Pro. Bate Nokia 9 Pureview, Xperia 1, orice alt flagship testat de mine. La filmarea selfie e campion clar şi în general la filmare e campion, datorită efectelor Live Focus extra, a lui AR Doodle şi a stabilizării solide.

Playlist video cu mostre low light realizate cu Samsung Galaxu Note 10+

La captura low light  video culmea e că stabilizarea rămâne tot bună. Avem un galben realist, zoom suficient şi focalizare OK. Marginile obiectelor şi suprafeţele lor au ceva "purici" şi grain totuşi, nu că rivalii ar oferi ceva mai bun. Am văzut flagship-uri care tuşesc serios la acest capitol, deci Note 10+ chiar se descurcă bine. Aş zice că e peste flagship-urile cu Android testate de noi în ultima vreme şi peste S10+ puţin.

Păcat de acele reflexii care mai apar uneori în imagine, de la sursele de lumină. Nu avem motion blur şi culorile sunt OK redate pentru fiecare obiect de decor de la Iulius Town. Avem şi câteva capturi de la un festival de muzică din Timiş, cu dansuri tradiţionale prinse spectaculos în slow motion, chiar şi în condiţii de luminozitate slabă. Se aude bine şi înregistrarea audio, iar mişcările scenice sunt excelente surprinse şi cu detalii pe brațe și picioarele dansatorilor.

Se bate, se duelează foarte strâns cu OnePlus 7 Pro, care a fost campionul filmărilor la concerte în ultima vreme. Şi asta chiar şi cu un reflector fix în ochii noştri. Note 10+ e cel mai bun telefon la filmarea nocturnă, fie şi numai pentru stabilizare şi microfonul ce îl face excelent la concerte.

Documentar Buziaș (1072 - 2019)

Bonus: am făcut câteva filmări şi fotografii speciale la Buziaş, Perla Banatului, o staţiune balneo care acum sute de ani era preferata unei împărătese din Austria. Am vrut să vedem dacă poţi face un documentar stil Teleenciclopedia cu Samsung Galaxy Note 10+ şi răspunsul este DA. Vă pregătim un material separat cu asta şi suntem tare încântaţi de ce a ieşit.

Documentarul a fost filmat în proporţie de 90% cu Galaxy Note 10+, iar teaserul de mai jos a fost editat cu soluţiile oferite de Samsung pe telefon.

Teaser documentar Buziaș, editat cu Adobe Rush direct pe Galaxy Note 10+

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×