Samsung Galaxy Note 8 Review Hands-on: Primele impresii despre phablet-ul nou şi de lux de la Samsung (Video)

Autor:  | Publicat în:  Samsung 3.656 ori
<b>Samsung Galaxy Note 8 Review Hands-on: Primele impresii despre phablet-ul nou şi de lux de la Samsung (Video)</b>Ne aflăm la doar câteva momente de la terminarea evenimentului în care Samsung Galaxy Note 8 a fost anunțat oficial și avem deja un hands-on video pentru voi. Vedeți în clipul de mai jos cum se prezintă acest nou terminal la nivel de design și

Nici nu a fost anunţat bine Samsung Galaxy Note 8 şi iată-ne cu un review hands on al noului phablet. Aşteptat de unii că o revanşă totală pentru Note 7 şi de alţii că extensia logică a lui Galaxy S8, Samsung Galaxy Note 8 este un phablet premium, de lux chiar care vrea mai mult ca oricând să înlocuiască PC-urile şi laptopurile din mers. Şi stylus-ul e o parte importantă a ecuaţiei. Hai să vedem totuşi care sunt primele impresii ale noastre, la cald.

Samsung Galaxy Note 8

Dacă mă întrebaţi pe mine cea mai mare inovaţie este camera duală. În primul rând pentru că Samsung nu a mai avut aşa ceva pe flagship-uri în epoca Android şi în al doilea rând pentru că aduce încă o premieră: stabilizare optică pe ambii senzori de 12 megapixeli, sau dacă e să ne exprimăm corect, stabilizare optică pentru FIECARE senzor. Şi performanţa low light este una deosebită şi am constatat asta văzând telefonul ataşat la o maşinărie specială care simulează condiţii de întuneric profund.

Samsung Galaxy Note 8

Şi stabilizarea optică a fost testată în faţa noastră printr-o maşinărie specială cu vibraţii puternice şi a făcut faţă cu brio, cu zero defocalizare. La nivel vizual telefonul este interesant, pentru că prima impresie este că avem ceva mai multă angularitate aici, decât la modelele Galaxy S8. În mare e un Galaxy S8+ un pic mai mare, dar păstrând curbura laterală a ecranului.

Samsung Galaxy Note 8

Parcă nu mai avem colţuri la fel de curbate totuşi şi mă refer aici atât la ecran, cât şi corpul acestui device. E clar că există o sobrietate subtilă prezentă aici, în plus faţă de gama S8. Se păstrează totuşi conceptul de Infinity Display, cu muchii super înguste şi primim şi o diagonală de 6.3 inch şi rezoluţie Quad HD+ pe panoul Super AMOLED. Foarte important de spus este că acum ecranul este unul cu suport HDR, funcţie regăsită pe LG G6, dar nu şi pe Galaxy S8.

Ajută cu contrastul şi umbrele, dar şi culorile la vizionarea video. Nu vreau să insist prea mult pe specs, pentru că acesta e mai degrabă un material al constatărilor şi al impresiilor. Ce trebuie să reţineţi este că avem aceleaşi procesoare ca pe S8, 6 GB RAM de această dată şi o baterie de 3300 mAh, ultra optimizată. Stylus-ul e acum rezistent la apă şi praf, are acel capăt clickabil şi e foarte uşor şi comod.

Samsung Galaxy Note 8

Scanner-ul de amprente rămâne lângă camera din spate, dar plasat cumva mai comod decât la S8. Evident nu mai avem vreun buton Home fizic sau capacitiv aici, ci doar butoane virtuale. La nivel de software, interfaţa a rămas cea de la Galaxy S8, evident cu plusuri pe partea de Air Command. Avem acum o funcţie evoluată de traducere în peste 30 de limbi, efecte speciale pentru textul pe care îl scriem pe ecran şi posibilitatea de a lua notiţe pe ecranul în standby, pe mai multe pagini de această dată. Avem funcţii ca Bixby Vision, Translate, Live Message, Screen Write şi Smart Select in Air Command. Putem lua şi notiţe şi să ne trimitem acele Live Message cu opţiuni gen iMessage de pe iOS (fistichii, lasere, text colorat) spre Whatsapp şi alte aplicaţii de socializare.

Samsung Galaxy Note 8

Pentru securitate, pe lângă scanner-ul de amprente, avem un scanner de iris de la care am aşteptări mari şi sunt sigur că e upgradat faţă de ce am văzut pe Galaxy Note 7. Samsung Galaxy Note 8 este un phablet gigantic, pe hârtie, dar în realitate e foarte comod de ţinut în mână şi folosit. De ce? Pentru că e foarte îngust. În continuare muchiile curbate găzduiesc iconuri şi shortcut-uri, din epoca Edge.

Telefonul arată spectaculos pe nuanţa albastru marin, pe care o prefer faţă de cea aurie. Şi da, avem Bixby şi aici, cu puţin noroc activat în varianta full, cu comandă vocală când va sosi telefonul în magazine în Septembrie. Avem şi buton dedicat Bixby. Pentru selfie primim o cameră de 8 megapixeli şi simt nevoia să revin puţin la camera duală, care are multiple nivele de captură Bokeh, poate mai multe decât rivalii dual camera precum modelele Huawei. Funcţia Live Focus e cheia aici şi avem şi ceea ce pare a fi un soi de zoom optic 2X, sau unul simulat din software, nu stim sigur.

Mi se pare interesant să văd ce poate Samsung la acest capitol, pentru că deja realizau un soi de Bokeh şi cu camerele singulare, cu opţiunea Selective Focus. Am mai văzut Galaxy Note 8 operând şi cu multiple brush-uri, fonturi şi opţiuni de luate notiţe în mult evoluatele aplicaţii de tip Notes. De asemenea şi Samsung DeX a evoluat şi am văzut în acţiune convorbiri video între un Note 8 şi un alt Note 8 ataşat la accesoriile DeX, proiectând faţa celui sunat pe ecranul cel mare.

Am mai văzut în acţiune şi instrumente muzicale, editare audio şi gaming pe DeX, toate în multitasking cu zero lag. Este Samsung Galaxy Note 8 un upgrade faţă de Note 7, lăsând la o parte problemele acelui model? În mod clar, judecând strict după ecran, cameră şi hardware-ul performant. Reprezintă o alternativă la Galaxy S8+? Aici lucrurile se complică şi răspunsul e dat de două aspecte: ai nevoie de stylus-ul cel nou cu 4000+ nivele de presiune şi vrei cameră duală?

Dacă răspunsul e da chiar şi la una dintre ele, atunci Note 8 e telefonul pentru tine. Camera duală deja m-a convins că e peste iPhone 7 Plus, chiar şi din puţinele teste văzute. Dacă este peste LG G6 sau cele mai noi Huawei-uri, eventual ale modele dual camera aflăm la review.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×