Samsung Galaxy Note 8 este primul smartphone al sud-coreeniilor ce vine cu o cameră duală; aduce și 6 GB RAM, Stylus S-Pen

Autor:  | Publicat în:  Samsung 2.256 ori
<b>Samsung Galaxy Note 8 este primul smartphone al sud-coreeniilor ce vine cu o cameră duală; aduce și 6 GB RAM, Stylus S-Pen</b>Astăzi spunem stop tuturor materialelor leak asociate lui Samsung Galaxy Note 8 și asta pentru că phablet-ul tocmai ce a fost anunțat oficial în cadrul unui eveniment de presă special susținut de către sud-coreeni în New York. Am văzut pe scenă

Ziua mult așteptată a venit, cea a lansării lui Samsung Galaxy Note 8 - primul smartphone al sud-coreenilor ce adoptă o cameră foto duală! Telefonul este fix ceea ce ne-au prezentat sutele de materiale leak din ultimele luni, fiind confirmate cu această ocazie atât dotările hardware cât și design-ul adoptat. În rândurile de mai jos aflați rând pe rând cele mai interesante aspecte despre noul phablet Samsung!

Design

Samsung Galaxy Note 8

Una dintre zonele în care nu avem parte de surprize este design-ul, asta pentru că telefonul este identic lui S8/S8+, poate cu ceva diferențe la nivel de angularitate să spunem. Diagonala crește și totodată cresc și dimensiunile, ajungându-se la un corp unibody cu greutate de 195 grame și grosime de 8.6 mm. Scanner-ul de amprente se află integrat în aceeași fereastră cu senzorul foto dual din spate și amplasarea sa tot nu ne încântă. Printre variantele de culoare disponibile inițial se numără: Midnight Black, Orchid Gray, Maple Gold și Deep Sea Blue.

Display

Samsung Galaxy Note 8

Trecem la display, aceasta fiind cea mai importantă componentă de pe dispozitivul de față. Diagonala panoului Super AMOLED folosit aici este de 6,3 inch (așadar cu doar 0,1 inch mai mare decât S8+) și avem parte de aceeași tehnologie Infinity Display și de o rezoluție Quad HD+. Desigur că raportul imaginii este 18.5:9 și că și în cazul de față este utilizată sticlă Corning Gorilla Glass 5 pentru protejarea panoului frontal.

Se păstrează și acea curbură laterală a ecranului și o veste bună este aceea că telefonul aduce un display cu suport HDR, semn că experiența video va fi mult mai plăcută datorită culorilor, umbrelor și al contrastului oferit astfel. Raportul screen to body este de 83.2%, ceva mai mic decât cel de 84% întâlnit pe S8+. Se păstrează și tehnologia Always On Display, dar și funcția Force Touch din zona de jos unde se află butonul home software.

Hardware

La nivel de hardware putem spune că avem un soi de S8+ evoluat și asta pentru că se păstrează procesoarele Snapdragon 835 (pentru piața din SUA) și Exynos 8895 (pentru piața europeană), noutatea fiind reprezentată de către cei 6 GB RAM oferiți direct pe varianta standard. Spațiul de stocare disponibil este de 64 GB, dar grație slotului microSD regăsit aici vom putea extinde memorie cu extra 256 GB!

Cameră foto 

Samsung Galaxy Note 8

În centrul atenției se află camera duală din spate, o noutate absolută pentru smartphone-urile Samsung, acesta fiind unul dintre numeroasele terminale ce vor oferi un asemenea setup. Este vorba despre un modul compus din doi senzori de 12 megapixeli care aduc fiecare un sistem de stabilizare optică a imaginii, ceea ce este o premieră dacă nu mă înșel. Senzorul principal dispune de o diafragmă f/1.7, iar cel de-al doilea de o deschidere f/2.4 și de lentile telephoto.

Samsung Galaxy Note 8

Avem parte de tehnologia PDAF, de zoom optic 2X, bliț dual-tone și de posibilitate de captură Bokeh pe multiple nivele, ceea ce iar este o noutate și care se folosește puternic de funcția Live Focus. Camera poate filma 4K UHD la 30 fps sau slo-mo HD la 240fps, iar pentru selfie-uri primim o cameră frontală de 8 megapixeli cu dechidere f/1.7, funcție dual video call și auto HDR.

Baterie și stylus S-Pen

Samsung Galaxy Note 8

De această dată sud-coreenii au decis să nu mai facă aceeași greșeală ca cea de anul trecut când o baterie de 3500 mAh a fost înghesuită la interiorul unui corp mult prea compact, ceea ce a dus la defectarea bateriilor și la explozii ale telefoanelor. Acum trebuie să ne mulțumim cu o unitate de 3300 mAh care potrivit Samsung este super optimizată și care beneficiază de încărcare rapidă, respectiv încărcare wireless.

Samsung Galaxy Note 8

Cât despre S-Pen, stylus-ul de nouă generație păstrează design-ul variantei anterioare, cu același capăt clickabil și cu rezistență la apă și praf. Suportă peste 4000 nivele de presiune și este foarte ușor, fiind perfect astfel pentru funcții de productivitate. Printre funcțiile Air Command introduse se numără Bixby Vision, Translate, Live Message, Screen Write și Smart Select.

Conectivitate și altele

Samsung Galaxy Note 8

Fiind vorba despre un flagship în toată regula, acest telefon aduce o suită completă de elemente de conectivitate, după cum urmează: port USB Type-C, jack audio 3.5 mm, Bluetooth 5.0, 4G LTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac dual-band și suport pentru conectare la Samsung DeX. Avem un scanner de amprente în spate și totodată un scanner de iris care ne-ar putea face să renunțăm la scanarea amprentei.

Primim și certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf, senzor pentru măsurarea pulsului și asistentul virtual Bixby ce are un buton fizic asociat.

Preț și Disponibilitate

Preturi Note 8

Samsung Galaxy Note 8 va fi disponibil la precomandă chiar de mâine în unele regiuni din jurul lumii, telefonul urmând a costa 999 euro în Europa. A fost confirmat și prețul de 870 lire practicat în Anglia și aflăm că unele oferte de precomandă includ dock-ul DeX cadou. Pentru moment doar variantele Midnight Black și Maple Gold vor fi disponibile la vânzare și livările sunt programate să înceapă din 15 septembrie.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×